Izvorul Tămăduirii - praznic închinat Maicii Domnului

Înfiecare an, în prima vineri după Pasti, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat înapropierea Constantinopolului.

Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întalneste un bătran orb care îi cere să-i dea apa şi să-l ducă în cetate. Leon va cauta în apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: "Nu este nevoie să te osteneşti, caci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei intunecaţi". Leon va face ascultare şi astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Ii va spăla faţa cu această apa, iar orbul va începe să vadă.

După ce a ajuns împarat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai tarziu, împaratul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserica şi mai mare. Aceasta biserică a fost distrusă de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe. Credincioşii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot închina in biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea unde există pana astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii, se sfinţesc apele

Creştinii ortodocsi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasmă Mică.

În vorbirea populară, aghiasmei i se mai spune şi aiasmă. Cuvantul aiasma vine de la iazmă. In DEX, cuvântul iazma, iezme, cu sensul de "arătare urâtă şi rea, năluca, vedenie", este indicat ca şi în DLR cu etimologie necunoscută.

Se cere o explicaţie în legătură cu sensul cuvântului iasma-iazma, de "arătare urâtă şi rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apă sfinţită". Explicaţia este urmatoarea:

După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeţte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: "Mântuieţte, Doamne, poporul Tau, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic daruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tau". Astfel, s-a reţinut în popor că scopul urmărit prin aiasma este de a alunga "arătarea urâtă şi rea", adică duhul cel rău.

Izvoare tămăduitoare la noi în ţară

Manastirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă aici in anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor.

La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a făcut o minune, exista un alt izvor cu apă vindecătoare.

Un alt loc in care putem gasi izvor cu apă vindecatoare este Manastirea Horaicioara. Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri să primeasca apa de la aceste izvoare minunate.

Izvorul Tămăduirii - Tradiţii si credinţe populare

În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenti fac legământul juvenil. Acest legământ se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

Profesorul Ion Ghinoiu mentioneaza ca in unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.

Adrian Cocosila