Fundatia Arsenie Boca - Apariţii în presă

: Scris de admin; Categoria părinte: Despre noi

Viaţa de după gratii a unui fost deţinut politic

Scriitorul Dan Lucinescu este unul dintre supravieţuitorii generaţiei de la 1948 a foştilor deţinuţi politici. A fost condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru activitate anticomunistă în închisorile din Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Văcăreşti şi Aiud.
Jertfa şi lupta lui Dan Lucinescu, ajuns astăzi la vârsta senectuţii, reprezintă doar un fragment din fila de istorie scrisă de generaţia sa, pe care cei mai mulţi contemporani o tratează fără consideraţie. Multora le este foarte greu să priceapă gestul acelor tineri care au acceptat lucid sacrificarea propriilor vieţi pentru un crez suprem - Dumnezeu şi neamul. Astăzi, scriitorul Dan Lucinescu spune că a rezistat pentru „demnitatea generaţiei mele. Eu am simţit că aşa trebuie să fac. Nu era nici o îndoială. Indiferent de risc, acesta era drumul meu. Iar dacă ei mă omorau (n.r. - comuniştii), nu îmi păsa“.

„Eu sunt creştin, nu criminal“

24 aprilie 1948. Săptămâna Mare a Sfintelor Paşti. Soarta tânărului Dan Lucinescu este pecetluită fără drept de apel. Din acea zi, timp de 15 ani neîntrerupţi, ca urmare a protestului intelectual împotriva doctrinei noului regim instalat în România, studentul a cunoscut în detaliu suferinţa terorii provocate de torţionarii din beciurile închisorilor comuniste.

Derulând firul cronologic al evenimentelor istorice, trebuie amintit că imediat după două dictaturi, carlistă şi antonesciană, vine epoca postbelică care a impus în România comunismul, instalat cu ajutorul Armatei Roşii şi în urma falsificării alegerilor din 1946.

Securitatea şi Miliţia militară, două instituţii create între 1948-1949, au devenit instrumente de tortură şi represiune politică îndreptate împotriva opozanţilor noului regim.Drept urmare, se poate vorbi de o rezistenţă anticomunistă în întreaga ţară până în anii 1962, când a fost lichidată.

Capturarea lui Dan Lucinescu în 1948 se înscrie în şirul arestărilor masive în rândurile studenţilor, elevilor, muncitorilor, oamenilor politici, cu scopul de a anihila şi de a preveni orice rezistenţă anticomunistă.

Astăzi, aflat la vârsta senectuţii, fostul deţinut politic povesteşte cu luciditate cele petrecute şi începe: „Îmi aduc aminte foarte bine momentul aprilie 1948. Mă aşteptam la acea zi. Eram în drum spre mănăstirile din Neamţ, care mie îmi sunt foarte dragi. Patru cetăţeni din noua formă a Securităţii, care de-abia se în-fiinţase, m-au înconjurat. Cum de la 13 ani eram militar, am scos pistolul rapid şi l-am ţintit pe cel dintâi. M-am uitat în ochii lui şi am văzut cum deodată a apărut spectrul morţii. În momentul acela m-am cutremurat şi mi-am spus că eu nu pot omorî patru oameni pentru a-mi salva viaţa, atâta timp cât susţin cauza luptei împotriva criminalilor. M-am gândit: «Este cu neputinţă acest gest. Eu sunt creştin, nu criminal». Am pus imediat pistolul la loc şi m-am lăsat arestat“.

Citește mai mult: Raluca Brodner, „Viaţa de după gratii a unui fost deţinut politic”