Pelerinaj de 4 zile în Transilvania și Banat
La sfârșitul verii – 31 aug - 3 sept 2018 - vă invităm să ne fiți alături de-a lungul celor aproape 1500 de km ai pelerinajului închinat Părintelui Arsenie Boca – 4 zile de împreună bucurie urmând un traseu nou și unic!
< Foto: Pr. Arsenie Boca
„Am fost cu adevărat cucerit de personalitatea Sfinţiei Sale”, ne-a spus Părintele Nicolae Bordașiu referindu-se la prima întâlnire cu Părintele Arsenie Boca. Au urmat apoi multe astfel de întâlniri cu Sfântul Ardealului. În semn de omagiu pentru cel care i-a marcat cu atâta lumină, blândețe și ajutor viața, Părintele Nicolae Bordașiu, membru de onoare al fundației noastre, ne invită să luăm parte, în ziua de 2 septembrie a.c. la sfințirea Troiței ridicată de Sfinția Sa în memoria Pr. Arsenie Boca în curtea casei natale din satul Șăbolciu, Bihor.
Am fost onorați de invitația Pr. Nicolae iar pelerinajul nostru are ca punct central participarea la evenimentul din 2 septembrie. Traseul nostru de 4 zile cuprinde multe alte obiective interesante și în premieră pentru fundația noastră.
Plecarea din București va avea loc vineri, 31 aug, la ora 7:00 dimineața.
În prima zi, vineri, 31 aug 2018, vom ajunge, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne închinăm la mormântul Pr. Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop.
.
Ca de fiecare dată, la Prislop Părintele Arsenie ne așteaptă rugăciunile pentru a le ridica sus, la Cer, la Bunul Dumnezeu și pentru a ne ajuta să ne îndreptăm purtările spre mântuirea sufletelor noastre.
Prima noapte vom dormi la Hunedoara, Hotel Ruscă, aici vom cina și dimineața următoare vom lua micul dejun.
A doua zi, 1 sept 2018, ne vom îndrepta spre Timișoara. Aici, la Catedrala Mitropolitană, odihnește un mare sfânt român, Sf. Ierarh Iosif Cel Nou de la Partoș, fost mitropolit al Timișoarei și a toată Țara Banatului. Având mare evlavie la acest sfant, Pr Arsenie l-a pictat la Drăgănescu dar și în Reședința Mitropolitană din Timișoara, icoană care este inclusă în volumul Cărarea Împărăției.
Născut în 1568, după o viață de mari nevoințe și rugăciune, Cuviosul Schimonah Iosif Valahul ajunge să fie în ultimii săi ani de viață mitropolit al Banatului. Mari minuni, vindecări și chiar ajutor într-un mare incendiu au avut loc ca urmare a rugăciunilor sale atât în timpul vieții sale pământești cât și după plecarea la Domnul. Proclamarea solemnă a canonizarii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos s-a făcut pe 7 octombrie 1956, după ce moaștele sale au fost aduse de la Mănăstirea Partoș și așezate în Catedrala Mitropolitană din Timișoara (Film despre viața Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș).
După vizitarea Catedralei, vom avea timp să admirăm centrul orașului și să luăm prânzul, după care vom pleca spre Oradea. La Oradea vom vizita una dintre cele mai mari și mai frumoase mănăstiri ortodoxe din nordul Transilvaniei, Mănăstirea Sfintei Cruci. Fiind o zonă marcată de mari suferințe pentru români, nordul Transilvaniei numără doar câteva mari mănăstiri, ctitorite aici la dimensiuni impresionante, toate născute din lacrimile veacurilor trecute.
Mănăstire de maici (75 viețuitoare), a luat ființă în anul 1992. Biserica cea mare a mănăstirii este acoperită în întregime cu pictură exterioară, ceea ce îi conferă unicitate în Transilvania, realizând un arc în timp și spatiu între viața monahală actuală din această parte a țării și cea de odinioară, din spațiul moldav, considerat ca o adevarată pepinieră a vieții monahale românești.
Deși aflată la început de drum, mănăstirea are deja câteva ateliere: un atelier de croitorie, altul de broderie și un alt atelier de pictură, de unde ies icoane bizantine pe pânză sau lemn.
Vom avea timp să vizităm puțin centrul Oradei iar seara ne vom caza la Hotelul Impero din localitate și vom cina la restaurantul acestuia.
Duminică, 2 sept 2018, ne vom îndrepta spre satul Săbolciu (com. Săcădat) – aproximativ 20 km de Oradea – unde la Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” vom participa la Sf. Liturghie. Apoi va avea loc sfințirea Troiței ridicată de Pr. Nicolae Bordașiu în memoria Părintelui Arsenie Boca, slujbă la care va participa un sobor de arhierei și preoți.
Vom prânzi în apropiere, la Pensiunea Salomi din Oradea și ne vom îndrepta apoi spre Mănăstirea Izbuc (com. Cărpineț. jud. Bihor). În trecutul îndepărtat aici a existat un locaș monahal, locul numindu-se din vechime „La Călugări”. Deși nu avem date concrete despre existența monahală din trecut, cunoaștem că în anul 1772 ar fi venit aici doi călugări de la Prislop care au reînviat viața monahală. Numele mănăstirii vine de la izvorul aflat în incintă și care izbucnește din când în când, izvor despre care se spune că ar avea puteri vindecătoare.
.
Bisericuța de lemn (construită în 1696) este de o mare valoare arhitectonică. Alături de aceasta – care ar putea deveni muzeu – s-a construit Paraclisul, care este o construcție din bolovani de piatră în formă dreptunghiulară, „ridicat în 1989 cu osteneala fraților și cu toată cheltuiala săracilor”, cum scrie în pisanie. Clopotnița din lemn este în deal, la 40 m. în fața bisericii mici.
Mănăstirea Izbuc este un loc unde liniștea trupească și sufletească se îmbină prin apropierea de Cer și de Dumnezeu.
A treia noapte vom dormi la Sebeș, la Hotelul Eka unde vom și cina.
Dimineața devreme, pe 3 sept, după micul dejun pe care îl vom lua tot aici, ne vom îndrepta spre Brașov. La Brașov vom merge să vizităm Biserica Sf. Nicolae din Scheii Brașovului. Datând de la 1292, Biserica Sfântul Nicolae reprezintă pentru locuitorii din Țara Bârsei un avanpost în lupta pentru păstrarea tradiției și culturii românești. În vremuri de restriște, aici, lângă zidurile cetății, s-au ridicat câteva dintre cele mai mari valori ale spiritului românesc. Biserica deține o impresionantă bibliotecă și o arhivă de hrisoave și cărți domnești, mii de acte, zapise, registre și scrisori, 4000 de cărți vechi și peste 30.000 de documente, precum și numeroasele obiecte muzeale care constituie un tezaur pentru istoria și cultura neamului românesc.
Sub egida Bisericii s-a înființat prima școală românească. Școala nouă, de piatră, a fost construită în 1597, prin osteneala protopopului Mihai, din fondul dăruit de Aron Vodă al Moldovei. Aici veneau să cunoască lumina învățăturii toți copiii mai răsăriți ai Brașovului. Prima Școală Românească este reclădită in 1760 iar începând cu anul 1559, limba de predare în această scoală era româna.
„Complexul muzeal din incinta Bisericii Sfântul Nicolae expune în cca 30 camere valori menite să confirme tradițiile de cultură și artă pe care le-a înscris Scheii Brașovului în patrimoniul național. Biserica Sfantul Nicolae din Scheii Brașovului a fost întotdeauna o vatră de lumină și închegare ortodoxă, reușind să solidarizeze în jurul ei întreaga suflare românească din acele vremuri.”
Prânzul il vom lua la Restaurantul Hanul Domnesc, în Brașov și apoi ne vom îndrepta spre Sinaia. La Sinaia ne vom opri la Mănăstirea Sinaia. Aici ne vom închina și vom vizita și muzeul mănăstirii.
Foto: Mănăstirea Sinaia
Ultimul nostru obiectiv, Mănăstirea Sinaia, este o mănăstire creștin-ortodoxă de călugări, subordonată Arhiepiscopiei Bucureștilor, Biserica Ortodoxă Română. Este deservită de 20 de persoane, călugări și mireni. În secolele XV-XVI sunt atestate în zonă două mici schituri de lemn, Sf. Ana și Sf. Nicolae iar între 1690-1695 Spătarul Mihail Cantacuzino construiește partea veche a mănăstirii, cu biserica mică, una din primele construite în stilul brâncovenesc. A numit-o ,,Mănăstirea Sinaia” în amintirea pelerinajului său la Ierusalim și Muntele Sinai. Nu a fost niciodată închinată.
Între 1842-1846 este construită biserica mare, care a fost refăcută între 1897-1903. Prima biserică electrificată din România.
În 1895 a fost inaugurat muzeul mănăstirii, primul de acest gen din România. Aici se află icoane de Pârvu Mutu – cel mai mare pictor bisericesc român, venerat ca sfânt sub numele de Cuviosul Pafnutie Zugravul -, icoane din Alep-Siria, din Moscova, sfinte cruci de la Betleem, Ioannina și Constantinopol. Biblia din 1688 este prima tipărită integral în limba română, iar tipăriturile muzicale sunt primele de acest fel în limba română. În paraclisul de iarnă din cetatea veche a funcționat prima școală din zonă.
Întoarcerea în București va fi în seara zilei de 3 sept 2018, în jurul orei 21:30.
Costul pelerinajului este de 540 lei/ persoană dacă se înscriu 50 de persoane (se merge cu autocarul plin) sau 640 lei/persoană dacă se înscriu mai puțin de 40 de persoane.
INCLUS în preț:
- • TRANSPORT,
• CAZARE 3 nopti HOTEL 3 stele - Hotel RUSCA + Hotel IMPERO + Hotel EKA
• MESE: 2 Mic dejun (1 sept RUSCA + 3 sept EKA), 2 Pranz (2 sept PENSIUNEA SALOMI +3 sept HANUL DOMNESC) si 3 Cine (31 aug RUSCA+1 sept IMPERO + 2 sept EKA).
NU sunt incluse în preț următoarele mese:
- • 31 aug - Micul dejun + Prânz (la pachet de acasă sau benzinării),
• 1 sept – Prânz (la restaurant sau supermarket, fiecare alege din centrul Timișoarei),
• 2 sept - Mic dejun (cine dorește își cumpără alimente din Timișoara sau Oradea cu o zi înainte pentru mic dejun) - Alte taxe de intrare la muzee sau mănăstiri/biserici.
Înscrierile pentru acest pelerinaj se fac începând cu data de 18 mai 2018, pe email-ul fundației Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., la telefoanele 021.223.2496, 0724.271.236 și 0760.141.744 sau la noul sediu al fundației noastre. Pentru a avea confirmată rezervarea locului, vă rugăm să plătiți un avans de minim 300 de lei/persoană. Plata se face numerar la sediul fundației sau prin OP în contul nostru, cu mențiunea: AVANS PELERINAJ ORADEA și numele pelerinului/pelerinilor.
Pentru buna desfășurare a activității noastre și pentru a putea face plățile la timp către furnizorii de servicii, vă anunțăm că plata avansului nu mai poate fi restituită dacă vă răzgândiți ulterior. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Vă așteptăm cu drag alături de noi în acest pelerinaj unicat!