Deși o zi însorită, plouă cu toamnă la Sâmbăta, aerul cald este blând, mângâietor, nu arde ca vara. Pomii, înveșmântați în mii de nuanțe, se leagănă ușor în aer și pictează suprafața pământului cu frunzele care, deși au părăsit crenguțele, hrănesc în taină, în pământul cald, în netulburatul circuit al vieții,  un nou început pentru la anul. În fața Academiei Sâmbăta, o sută de oameni privesc zâmbind spre camera de fotografiat a lui Ștefan: urmează imortalizarea bucuriei de a fi împreună aici! Îmbogățiți, încărcați cu atâtea clipe minunate petrecute alături în cele trei zile dăruite nouă cu generozitate de Dumnezeu, trăim ultimele minute de Sâmbăta înainte de plecarea spre București. La strigarea sa, puternică cum e toaca, în fiecare an pornim către Mănăstirea Brâncoveanu. Acesta este locul unde acum 77 de ani Părintele Arsenie se năștea a doua oară, ca preot al lui Hristos, după ce, cu 109 ani în urmă, deschisese ochii spre această lume pruncul Zian Vălean Boca în satul Vața de Sus, într-o binecuvântată zi de 29 septembrie.

Ecoul puternic al vocii Părintelui Arsenie, care se auzea peste tot în Făgăraș și apoi în Țara Hațegului, a cuprins astăzi întreaga Românie și a ajuns încă mai departe, peste tot unde o inimă bate într-un piept de român. El trezește în noi dragostea de Dumnezeu și de Maica Sa Preacurată, de Sfinții Săi, dorul de viață așezată pe legile creștine. Și da, Părintele Arsenie Boca a îmbrățișat de acolo, de Sus, întreaga țară românească, este mai mult prezent în viața noastră ca oricând! El știe să își păstreze promisiunea și mai știe că într-o zi și noi vom înțelege că numai dragostea de Dumnezeu și pentru întreaga Sa creație, modificarea comportamentului nostru în deplin acord cu aceasta, vor duce la mântuirea sufletelor noastre.
Oameni tineri, oameni mai în vârstă și copii, toți am ajuns aici cu două zile în urmă. După plecarea din București, ne-am oprit mai întâi la Schitul Șinca Veche. Aici era o sărbătoare a frumuseții, până și brândușele tinere și atât de primăvăratice în plină toamnă au vrut să ne salute și să ne destăinuie din secretele acestui loc binecuvântat, cu o încărcătură spirituală remarcabilă! 
În acest schit se roagă și muncește cu binecuvântare obștea de măicuțe albinuțe! Totul este aici atât de frumos rânduit, ca într-un stup de albine! Schitul, sfințit în 19 decembrie 2006 de IPS. dr. Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, este cunoscut astăzi sub numele de Schitul „Sfântul Nectarie“, pentru că paraclisul de aici are o părticică din moaștele sfântului.
După ce în paraclis rugăciunile noastre au urcat la Dumnezeu, am trecut prin locul de tainică rugăciune a templului vechi de peste 7000 de ani, o adevărată mănăstire săpată în piatră încă din vremea dacilor. Grota, săpată în poalele dealului, încântă ochiul prin forma sa inedită, în interiorul său fiind două altare și un turn înalt prin care se vede albastrul și măreția cerului. Câte suflete și-or fi pus toată nădejdea în Dumnezeu și ajutorul Său, aici, la întâlnirea cu Cerul!

După o scurtă pauză de masă în spațiul frumos amenajat de la poarta schitului, ne-am îndreptat spre Mănăstirea Șinca Nouă, acolo unde am simțit dragostea tuturor sfinților români, căci ei au fost chemați și rânduiți să ocrotească biserica lui Hristos și obștea de călugări de acolo. Mănăstirea a fost înființată în anul 2009, prin osteneala obștii și contribuția sătenilor, pe locul unei vechi vetre monahale. Săpăturile arheologice au scos la iveală zidurile bisericii fostei mănăstiri, datată în secolele XVII-XVIII, peste acestea construindu-se acum mare și binecuvântată biserică.
În biserica din lemn, caldă și primitoare, așezat în strană, ne aștepta Părintele Nectarie - smerit, în cea mai adâncă rugăciune interioară. Blând, în deplină armonie cu pacea locului, ne-a vorbit despre Sfântul Nectarie ale cărui sfinte moaște se găsesc și aici și despre icoana Maicii Domnului Pantanassa, izbăvitoarea de cancer și minunea prin care aceasta a ajuns acolo. Apoi am aflat despre Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana, care la 20 de ani a fost chinuită și omorâtă pentru credința în Hristos. Cuvintele pline de dragoste despre Părintele Arsenie Boca și al său epitrahil aflat la mare cinste acolo, în biserică, au încheiat succinta prezentare a bisericii, prin fiecare dintre odoarele de preț primind semn că Dumnezeu este cu noi, ne urmărește și ajută cu dragoste, nici o rugăciune de a noastră nu rămâne fără răspuns. Am plecat de acolo meditând la cuvintele părintelui Nectarie care remarcase rugăciunea noastră tăcută și, ca urmare, ziditoare de răspuns în Împărăția lui Dumnezeu.

Spre ora 17, Mănăstirea Brâncoveanu ne aștepta, ca în fiecare an, gătită în haina de sărbătoare a toamnei, tivită cu dangăt de clopot și toacă care anunța Vecernia. În seara zilei de 27 septembrie, după cazarea noastră și cina servită în Academia Sâmbăta, frumuseții naturale a mănăstirii i s-au adăugat, în cadrul spectacolului organizat în Aula Academiei, tricolorul și cântecul în straie tradiționale românești. „A fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată”, spunea genialul Mihai Eminescu. Seara festivă, organizată la inițiativa fundației noastre, a fost dedicată satului românesc, preoților, învățătorilor și primarilor gospodari. Satul românesc este și va fi mereu – sperăm noi - păstrătorul culturii și tradițiilor populare, a unei sincere și curate legături cu Dumnezeu și întreaga Sa creație.

Toaca – bătută cu deosebită pricepere de Alexandru, un băiețel care a învățat aceasta de la Pr. Octavian Smâdu, din Victoria, inițiatorul Festivalului Internațional de toacă - a marcat începutul evenimentului. Micuța Andreea, tot elevă a Pr. Octavian Smâdu, a cântat pentru noi, și noi alături de ea, câteva cântece bine cunoscute: „Sub o salcie pletoasă” , „O, Măicuță Sfântă”, „Cântă cucu, bată-l vina”.
Dl Nicolae Moga, fiu al Ludișorului, ne-a împărtășit din cunoașterea și experiența sa de o viață vorbindu-ne despre satul românesc și simbolistica sa, importanța și profunzimea acesteia.

Dna Preoteasă Petronela Badiu din Ludișor ne-a vorbit despre situația satului românesc, despre problemele cu care se confruntă astăzi dascălii în școlile de la sat, făcând o paralelă între învățământul de la sat și cel de la oraș, la sat încă putându-se vorbi de foarte mult bun simț și o ierarhie normală a valorilor, o atitudine corectă față de educație și de necesitatea acesteia.
Domnul Grigore Moga, profesor de limba și literatura română și director al școlii din satul Brădeni, a atras atenția asupra modificărilor apărute în ultimii ani în satele românești, diluarea sau chiar distrugerea, dispariția tradițiilor și obiceiurilor ca urmare a îmbătrânirii populației la sate dar și ca răspuns la procesul de modernizare și renunțarea la tot ce este tradițional. Dl prof. Grigore Moga atrăgea atenția asupra ipotezei dispariției satului românesc și odată cu aceasta a fundamentului societății românești, a identității noastre naționale dacă nu vom lua măsuri de revitalizare a satului românesc. Fiecare dintre noi este chemat spre această lucrare urgentă.

Valuri, valuri de cântece cu un puternic ecou național în inimile noastre au fost fredonate de Pr. Doru Gheaja, cunoscut încă de pe vremea Cenaclului Flacăra, când a fost cooptat de Adrian Păunescu și a lansat binecunoscutul cântec popular „Așa-i românul”, cules de la bătrânii din satul Chipăr de pe valea Hârtibaciului. Am cântat cu bucurie și adevărată împreună simțire românească „Colindul Apusenilor”, „Nimic pe lume nu-i mai sfânt” și mai apoi „Cântecul lui Ștefan”. La taragot și fluier a acompaniat și cântat solo dl Gheorghe Groza, un excelent instrumentist, alături de chitaristul și de organistul echipei de muzicanți profesioniști. Am cântat împreună cu dl Gheorghe Groza cântecul „Doamne, ocrotește-i pe români!”

Pe versurile scrise de un soldat român în tranșeele Primului Război Mondial, undeva la granița dintre Muntenia și Transilvania, s-a născut cântecul „Nu plânge, Maică Românie”, unul dintre cele mai puternice cântece cu care Pr. Cătălin Dumitrean, conducătorul Cenaclului Lumină Lină a reușit să ne facă să cântăm la unison, întreaga sală. „Ce folos, ce folos, viață fără de Hristos?”, „Așa-i românul” și „Treceți batalioane române Carpații” - sunt doar o parte din cântecele creștine și patriotice, cu o profundă emoție sufletească, pe care întreaga sală le-am cântat împreună cu Pr. Doru Gheaja și Pr. Cătălin Dumitrean.

Preotul Marius Dobrin și soția sa, preoteasa Roxana Dobrin au sosit la eveniment împreună cu corul satului Arpașu de Sus. Cele 15 suflete sensibile au umplut sala cu vocile lor minunate, la finalul evenimentului cântând cu toată dragostea o priceasnă deosebit de caldă închinată Sfântului Ardealului, Părintelui Arsenie Boca.

„Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”, scria Lucian Blaga vorbind despre sufletul satului. Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm viu satul, sufletul țării noastre, în deplină curăție și sinceritate, adevăratul păstrător al tradițiilor și credinței ortodoxe strămoșești, locul de unde frumusețea izvorăște și se hrănește în veșnicie.

Sâmbăta dimineața, când boabele de rouă de pe frunzele îmbujorate ale toamnei dispăruseră sub sărutul soarelui, majoritatea pelerinilor ne-am îndreptat spre chilia Părintelui Arsenie Boca săpată în munte la 1600 de metri altitudine. De-a lungul drumului, chiar pe valea Sâmbetei, urcând pe munte, toamna se dăruia pelerinilor în toată splendoarea sa, încercând parcă să acopere oboseala sau neputințele datorate vârstei sau problemelor de sănătate. Nu toți am putut ajunge până sus, dar și cei care au mers doar o porțiune de traseu s-au nevoit cu dragoste pentru părintele drag. După întâlnirea cu cabana Sâmbăta, urcușul devine greoi și ultimii 800-900 de metri sunt adevărata piatră de încercare a traseului.

Sus, la izvorul Sâmbetei, picăturile vesele și sclipitoare ale apei anunță sfârșitul nevoinței și bucuria inundă fețele tuturor pelerinilor. După ce fiecare s-a închinat cu evlavie la icoanele și crucea exterioare chiliei, urmează emoția cea mare a întâlnirii tainice cu Părintele Arsenie în interiorul chiliei sale. Aici, de la picioarele crucii albe de marmură, rugăciunile fiecărui pelerin se urcă ușor în sus, ca fuioare nesfârșite de lumină transparente, raze ale sufletelor noastre îndreptate spre Înalt.

Părintele Mihail, care a urcat sus, la chilie, a oficiat slujba de pomenire a Părintelui Arsenie Boca. „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le …” – răsuna cu ecou în tot muntele și cerul vestea Învierii noastre întru Hristos. Apoi, ca în pilda înmulțirii pâinilor, toți cei peste 100 de pelerini – ai fundației noastre în majoritate dar nu numai -, am gustat cu bucurie din cele două checuri plămădite cu multă iubire de dna Lucia Stănescu în amintirea Sfântului Ardealului. Cu siguranță Părintele Arsenie era acolo, cu noi! Fără îndoială, totul acolo este și va rămâne sub amprenta sa luminoasa!
Pelerinii rămași la mănăstire din motive binecuvântate au mers de dimineață la Sf. Liturghie oficiată în biserica mare a mănăstirii și apoi au avut ocazia să trăiască bucuria reîntâlnirii cu Părintele Arsenie la izvorul său, la 1 km depărtare de mănăstire, au putut mângâia cu privirea toate aranjamentele de arhitectură ambientală pe care Pr. Arsenie le făcuse, cândva, între anii 1942-1948, în curtea interioară, lângă stăreția veche și care acum au fost mutate în partea dreaptă a intrării în mănăstire. În partea stângă a mănăstirii se află cimitirul acesteia, acolo unde se odihnesc în pace monahii locului, la mormântul Pr. Teofil Părăian venind mereu oameni cu lumânâri și candele aprinse și cu rugăciuni rostite cu dragoste și credință. Chilia sa de la mănăstire, având încă puternic amprentată starea sa lăuntrică iubitoare, este deschisă tuturor spre vizitare.
Sâmbătă seara, la întâlnirea din Aula Academiei, a fost creionat - în cuvinte și imagini, în versuri și lacrimi – portretul celui care ne adusese aici pe toți, Pr. Arsenie, UN SFÂNT PRINTRE OAMENI. Vorbitorii, cu deosebită și delicată aducere aminte, au relatat momentele în care au avut șansa să îl simtă aproape pe Pr. Arsenie Boca, să îi audă glasul și sfaturile și să le urmeze, să simtă în mod direct ajutorul acestuia.

Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, cu dragostea și blândețea caracteristice, ne-a povestit despre întâlnirile avute cu Pr. Arsenie Boca și că, mai târziu, devenind stareț al Mănăstirii Brâncoveanu, a continuat să simtă ajutorul Pr. Arsenie în întreaga sa activitate. A luat cuvântul apoi, purtându-ne pe urmele Pr. Arsenie, Pr. Simion Săsăujan - vrednic slujitor al lui Dumnezeu în cartierul sibian Valea Aurie și conducător al Asociației filantropice „Sf. Nicolae” din Sibiu, asociație care a ajutat mii de copii începând cu decembrie 1989 și până astăzi.

Pr. Arsenie Dobrin, de la Mănăstirea Brâncoveanu, a povestit cu dragoste despre Părintele Arsenie Boca, mărturia sa fiind prezentă și în filmul a cărui premieră a avut loc în seara acelei zile, UN SFÂNT PRINTRE OAMENI. Filmul documentar a fost realizat de Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca pe baza mărturiilor înregistrate de fundație, de-a lungul celor zece ani de activitate, la Mănăstirea Brâncoveanu. După un scenariu al dlui Cristian Filip, regizoarea Cătălina Bageac a reușit să adune, într-un buchet viu, mărturii ale dragostei și admirației, evlaviei de care Părintele Arsenie Boca se bucură din partea oamenilor care l-au cunoscut în mod direct sau indirect.

Vorbindu-ne despre Părintele Arsenie Boca și transformarea profundă a vieții sale după citirea scrierilor părintelui, domnul Cristian Filip, președintele fundației noastre, ne-a mărturisit că dlui nu se îndoiește de sfințenia Pr. Arsenie Boca și că, în filmul pe care urma să îl vedem împreună, sunt consemnate și ultimele cuvinte rostite de tatăl său înainte de plecarea sa la Domnul. Acestea se referă la Părintele Arsenie și sunt următoarele: „PĂRINTELE ARSENIE ESTE CU ADEVĂRAT UN SFÂNT!”

Dna preoteasă Roxana Dobrin a citit versurile pe care dna Elena Kaluczi le-a compus pe 5 septembrie 2019, la aflarea veștii că Părintele Arsenie Boca va fi canonizat:

Rugăciune în speranță

Părinte,
Toate gândurile care-mi vin acum în minte
Îmi dau speranță și-ntărire
Că tu, cel înzestrat cu-atâta iubire
Îmi ești aproape, cu har și ajutor
Rapid, ca o pasăre în zbor.
Mă ocrotești cu delicatețe
Și nu lași să fiu doborât de tristețe
Mă ridici, mă ajuți cu blândețe,
Vreau să-mi fii toiag la bătrânețe.
Părinte, tu cel cu ochii albaștri,
De acolo de sus, dintre aștri,
Apleacă-ți privirea spre noi,
Căci suntem cu toții fiii tăi!

După vizionarea filmului, la încheierea serii noastre, PS Ilarion a mărturisit că își dorește ca aceasta să fie ultima dată când ne întâlnim pentru a participa împreună la Parastasul Părintelui Arsenie Boca, urmând ca de la anul să ne întâlnim pentru a-l sărbători pe Sfântul mărturisitor Arsenie de la Prislop. Fiind cu toții în asentimentul PS Ilarion, am mulțumit lui Dumnezeu pentru bucuria de a ne fi regăsit în lumină sub oblăduirea și continuu ajutorul Pr. Arsenie Boca la Sfânta Mănăstire Brâncoveanu.

A doua zi dimineața, pe 29 septembrie 2019, după Sf. Liturghie, PS Arhim. Ilarion Făgărășanul, Pr. Stareț Arhim. Atanasie și un sobor de preoți au săvârșit Parastasul Pr. Arsenie Boca, la 109 ani de la nașterea sa pe pământul românesc.
După masa de prânz, am mers cu toții și ne-am închinat la Troița ridicată de Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca la 100 de ani de la nașterea Pr. Arsenie Boca. Acolo, împreună în jurul Sfintei Cruci, precum copiii în jurul mamei, întăriți și adunați întru iubirea sinceră și adevărată pentru Dumnezeu, am repetat adânc în sufletele noastre:
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre și cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumină prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viața Ta. Lumina și Bucuria noastră, slavă Ție!
Amin.
După ce Ștefan Filip a surprins în fotografii bucuria din sufletele noastre, am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile duhovnicești primite acolo, pentru toți oamenii minunați întâlniți, pentru primirea generoasă și plină de dragoste de care ne-am bucurat din partea preoților și a întregii obști de călugări de la Sf. Mănăstire Brâncoveanu. De asemenea, am mulțumit lui Dumnezeu pentru toți cei care au făcut posibil pelerinajul nostru acolo: dl Cristian Filip, dna Florina Ionescu, dna Lucia Stănescu.
La plecare, citim mesajul scris cu litere mari pe panoul de la poartă: „Pace celor ce vin. Bucurie celor ce rămân. Binecuvântare celor ce pleacă.”
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Irina Ionescu, 4 octombrie 2019

Alte imagini din pelerinajul nostru, aici.