Pe drumul spre Prislop am avut parte şi de frumoase surprize, cum ar fi popasul la Monumentul Martirilor de la Aiud, unde ne-am rugat sfinţilor care au suferit în închisorile comuniste. Cea mai frumoasă dintre surprize a fost întâlnirea de circa o oră şi jumătate pe care noi pelerinii am avut-o cu PS Daniil Stoienescu, ucenic al Părintelui Arsenie Boca, slujitor al Domnului care atunci când evocă întâlnirile directe pe care le-a avut cu „Sfântul Ardealului” parcă opreşte timpul în loc. Sunt evocări şi povestiri care se imprimă în suflete şi-n gând şi care îl duc pe ascultător în anticamera Împărăţiei de sus. Cu permisiunea Prea Sfinţiei sale, Cristian Şerban (autor al cărţii Părintele Arsenie Boca – Mărturia Părintelui Pantelimon) a înregistrat convorbirea care a avut loc într-o grădină mirifică din Hăţăgel (Comuna Densuş) între PS Daniil şi cei 100 de pelerini. Redăm aici parţial acest dialog:
Preasfinţite Părinte, l-aţi cunoscut personal pe Părintele Arsenie Boca, i-aţi fost unul dintre cei mai de seamă ucenici, aţi scris şi editat cele mai frumoase cărţi în legătură cu Sfinţia Sa. În această calitate, ce ne puteţi spune despre Părintele? Rostiţi-ne, vă rugăm, un cuvânt de folos!
Mă gândeam ca astăzi să vă întâmpin cu un cuvânt al Părintelui Arsenie Boca, din predicile Sfinţiei Sale, pe care le-am publicat în cartea Cuvinte vii. Părintele spunea: „Omul îşi are rădăcinile în adâncul cerului”. Niciun teolog creştin ortodox nu a mai rostit un asemenea cuvânt, atât de frumos, de antropologie creştină, cum a zis şi a scris Părintele Arsenie Boca. Mergând pe firul teologiei patristice, în mod deosebit a Sfântului Maxim Mărturisitorul, Părintele spune că: ,,În fiecare om, Dumnezeu a sădit şi a rânduit o intenţie divină”. Dumnezeu este sensul, rostul şi menirea vieţii noastre şi prin acordul dintre voinţa noastră şi harul lui Dumnezeu suntem datori ca această intenţie divină, gând divin, sămânţă dumnezeiască sădită în adâncul fiecăruia dintre noi, să ajungă la desăvârşire, la împlinire, la rodire pentru viaţă veşnică.
Prea Sfinţite Părinte, în ultima vreme au apărut tot felul de cărţi despre Părintele Arsenie Boca. Ce ne puteţi spune pe acest subiect?
Pe lângă faptul că se scrie mult şi foarte mult despre Părintele Arsenie şi apar cărţi în avalanşă, în cascadă, vreau să vă spun că nu tot ce se scrie despre Părintele Arsenie bucură pe Părintele, bucură duhul său. Sunt oameni care scriu cu competenţă, dar şi oameni care scriu dintr-un arivism, ca să spun aşa. Sunt câteva cărţi care ar fi fost mai bine să nu fi fost scrise, iar unele sunt chiar de pus pe foc, vorbesc în special despre cele din categoria „convorbiri astrale”. Părintele Arsenie mi-a spus la un moment dat: „Tu va trebui să mă aperi de oameni!”. Dar nu prea reuşesc, fiindcă apar şi filme şi cărţi, unele bune, dar şi unele cu greşeli mari. Părintele Arsenie Boca este un Everest al neamului românesc şi spre Everest priveşti cu drag, cu respect, cu simpatie, dar Everestul trebuie să rămână Everest. Dacă tu cobori acest vârf în muşuroaiele lumii şi ale societăţii contemporane nu este bine. Trebuie să contemplăm Everestul de pe muşuroiul nostru. Sfatul meu este să citiţi cărţile autentice ale Părintelui şi cele mai bune cărţi scrise despre Părintele Arsenie Boca. Trebuie să ne ferim de devieri, de absolutisme, de exagerări. Nu trebuie să amestecăm apa de ploaie cu agheasma. Părintele trebuie să rămână în chivotul neamului românesc, în icoană, pe Tabor, la înălţimea pe care l-a ridicat harul şi darul lui Dumnezeu.
Aţi fost în preajma Părintelui Arsenie Boca mai mulţi ani; ce spunea acesta despre soarta noastră, a românilor, despre vremurile de acum?
Eu l-am auzit pe Părintele vorbind despre unitatea Europei, spunând aşa: „Până la urmă, vor fi una”. L-am auzit pe Părintele vorbind despre ţara şi poporul nostru şi a spus că ,,poporul nostru este cam neascultător de Dumnezeu”. Iar despre ţara noastră a spus aşa: „Dumnezeu iubeşte România şi vrea să o spele de păcate mai întâi”. Ne spunea Părintele la Prislop aşa: „Lumea se clatină!”. Iar noi, creştinii, ar trebui să ne bucurăm că lumea se clatină, pentru că sunt pe lume semnele apropierii celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, lucru esenţial în învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Ne mai zicea aşa: „Nu îngreunaţi norul de păcat al omenirii”. Contemplaţi, dacă puteţi, această imagine a norului, a negurii de păcate ale omenirii, din care se coboară grindină şi catastrofe. Şi ne spunea să nu mai punem greşeli şi păcate, că e destul câte sunt în acest nor. Iar păcatele se ştiu: avorturi, beţii, înjurături, desfrânări, droguri şi alte blestemăţii de pe lumea aceasta. Tot Sfinţia Sa spunea aşa: „Eu fac muncă de pompier, salvez ce se mai poate salva” (dialogul integral este publicat în cartea „Părintele Arsenie Boca- Taina Căsătoriei; Sfânta însoţire întru purtarea crucii şi vederea luminii de pe Tabor”).
|
 (Fotografiile domnului Cristian Şerban) |
Odată ajunşi la Prislop, la ceas de seară, ne-am putut închina în tihnă la mormântul Părintelui nostru drag, fiecare având timp berechet la dispoziţie pentru a-şi spune „păsul” Părintelui Arsenie. Nu mai este un secret că mii şi mii de pelerini merg an de an la Prislop tocmai pentru că Părintele Arsenie răspunde problemelor fiecăruia şi aude fiecare gând şi şoaptă. Pelerinii merg spre Prislop ca şi cum s-ar duce la Duhovnicul întregului neam românesc.
După o noapte destinată unei binemeritate odihne, a urmat, duminică, participarea la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Prislop, pelerinii şi membrii Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca având din nou prilejul să se închine şi să îngenunchieze, aşa cum se cuvine, la mormântul Părintelui drag, fiecare dintre pelerini trăind ceva aparte, venit din altă lume, ceva ce nu poate fi explicat, decât poate într-o limbă cerească pe care am putea-o numi „arseniană”. Pe drumul spre casă am avut şi bucuria unui popas la Mănăstirea Lainici, veche vatră de credinţă strămoşească, acolo ne-am rugat la moaştele Sfântului şi Prea Cuviosului Părinte Irodion Ionescu. Rămâne de neuitat acest pelerinaj organizat în miez de vară, în care Părintele Arsenie Boca cu harul său nepreţuit a pictat, ca de obicei, în sufletele pelerinilor minunate şi dumnezeieşti cuvinte."
|