Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Iustin Pârvu, surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea.

“Am în faţă Albumul doamnei Cristina Nichituş Roncea, pe care tocmai l-am parcurs şi care mi-a prilejuit o nouă “călătorie foto prin lumea ortodoxă românească”. Îmi simt sufletul înmiresmat de buna mireasmă duhovnicească ce se degajă din imaginile Albumului şi asemeni lui Lucian Blaga simt cum “flăcări de adorare îmi ard în ochi ca-n nişte candele de jertfă”. Da, mai simt nevoia să îngenunchez în faţa lumii monahale, ce adastă în văi, pe coaste sau pe plaiuri de munte, ca şi în acest Album, şi să ascult cum, din contemplarea imaginilor, prin ochi, se infiripă în urechea mea şi în inima mea imnul de slavă pe care-l înalţă spre Cerul divin acele suflete care şi-au făcut din rugă şi din strădanie rostul tainic al mântuirii.

Arta autoarei a reuşit să surprindă vraja clipei fugare şi s-o înveşnicească în imagine, astfel că eu, cea care o privesc, înţeleg cât de mărit este Domnul Dumnezeu în vastitatea necuprinsă a Cerului şi în smerita Sa făptură şi până într-un fir de iarbă pe pământ. Căci într-adevăr, Albumul acesta este un elogiu adus frumuseţii divine şi este capabil să înfioare orice inimă, chiar şi pe aceea care nu cunoaşte miracolul tainic prin care Domnul Iisus se aşază pe altarele din bisericuţele pitite pe un picior de plai, lângă o gură de rai, aievea, ca şi în acest Album. Cercetaţi Albumul şi veţi cunoaşte bucuria cu care ne-nfăşoară harul frumuseţii, acea frumuseţe cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu Ţara şi pe lângă care trecem de-atâtea ori fără s-o luăm în seamă.

Cred ca ar fi o nechibzuinţă din partea mea să încep să desfăşor o analiză a imaginilor prezentate în Album, din care se detaşează chipul şi aura Duhovnicului. Albumul, în tot cuprinsul său, este un univers care se cere contemplat. Este cât se poate de explicit şi nu are nevoie de exegeze. Admiraţi-l simplu şi direct. Şi veţi desluşi frumuseţile lui multiple şi mirifice.

Mi-aş permite, totuşi, o remarcă: cred că nu este întâmplător (pentru că în lumea guvernată de Iisus nimic nu este întâmplător) faptul că autoarea a insistat mai mult pe imagini luate din Sfânta Mănăstire a Arhanghelilor, de la Petru Vodă. Aici, cu adevărat, ţie, care ai urcat până aici cu mari speranţe în suflet, ţi se deschide o uşă spre Cer. Dincolo de această uşă te aşteaptă acel păstor blând care-şi pune viaţa pentru oile ce au nevoie de îndrumare, de sfat şi de mângâiere. Vei afla nemijlocit că ai intrat în “tainica pustie a mântuirii” unde bunul Părinte Justin îşi aşterne ca pe o jertfă vindecătoare, de toate relele şi toate grele tale, întreaga sa viaţă. Şi o face fără timp şi fără odihnă, ca tu să te întorci în babilonul tău cu totul altul decât cel care-ai venit. Vei afla prin dragostea Părintelui unde-ai greşit şi care e calea pe care trebuie să-ţi îndrumi paşii ca să treci cu succes testele de iubire ce se vor ivi de aici înainte în drumul tău spre mântuire. Aici, lângă casa Domnului, înălţată tot din marea sa dragoste, tu, cel care ai urcat până aici, vei afla o bucurie nespusă, ştiind că te-a ascultat un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos, care a luptat cu spada iubirii în mâna să aducă biruinţa binelui suprem asupra răului absolut. Un ostaş pe care îl vei recunoaşte oricând şi oriunde, fiind el plămădit din esenţa cea mai nobilă a neamului tău, creştin, ortodox şi românesc.

Răsfoind Albumul acesta vom afla şi vom înţelege cu toţii că este aşa, cum ne arată el. Înţelegem că este aşa din privirea înţeleaptă şi plină de căldură surprinsă de sora noastră Cristina atât de evident şi atât de copleşitor în ochii Părintelui Justin. Şi vom mai înţelege că iubirea de oameni a Părintelui Justin este atat de nelimitată încât chiar şi acum, când a plecat de lângă noi, ne va ajuta în continuare. Nu se va împiedica de pragul dintre vremelnicie şi eternitate. Ci dimpotrivă, îl va trece uşor şi lin, din neţărmurita sa dragoste pentru noi, ori de cate ori îl vom chema în ajutor. Şi aşa va fi.”

                                                                                                                           Aspazia Oţel Petrescu
                                                                                                                                           6 Iulie 2013

Sursa

Din paginile revistei: 


Suntem importanţi pentru că ne iubeşte Dumnezeu

Întreaga istorie a omenirii, de la crearea sa şi până astăzi, nu este altceva decât o poveste de dragoste. Nu numai atât, dar şi istoria vieţii unui om, a oricărui om, este tot o poveste de dragoste. Şi asta de la conceperea sa şi până la moarte. În pântecele maicii sale, copilul simte dacă este iubit, dacă este ocrotit şi aşteptat cu nerăbdare – sau, dimpotrivă, simte dacă strică socotelile cuiva şi suferă. Uneori, o astfel de suferinţă poate fi atât de mare, încât întreaga viaţă îi va fi marcată de o táră psihologică sau trupească, fără ca nimeni să înţeleagă de unde vine aceasta. În adevăr, este drama unei poveşti de dragoste neîmpărtăşite de simţirile unei mame care nu-şi doreşte copilul, sau ale unui tată care nu ştie cum să scape de el.

                               Mihai Cristea

Dragostea de ţară. Realitatea dincolo de mit

Într-o epocă a nihilismului manifest şi a ideologiilor transnaţionale, dragostea de ţară pare condamnată la pieire. Este echivalată unei emoţii tipice mulţimilor manipulate prin ideologie, propagandă, mitologie naţionalistă, reductibilă la pulsiunile tribale şi foarte uşor de transformat în psihoză colectivă.

În acest sens, se presupune că, cu cât am fi mai raţionali, mai autonomi, cu atât am fi mai puţin asimilabili acestor „psihoze” colective. Cu cât am avea mai puţină dragoste de ţară, cu atât mai mult am fi „noi înşine”, indivizi „liberi şi independenţi”, mai aproape de ceea ce, chipurile, s-ar presupune că ar trebui să fim…

                                  Ioan Bucur

Cartea conţine un dvd cu filmele:

Deportările în Siberia
Deţinuţii politici din Basarabia
Foametea din Basarabia (1946-1947)

„AM IEŞIT DIN ÎNCHISOARE NEÎNRĂIT ŞI NERĂZBUNĂTOR…”

„Când am fost arestat a doua oară, după condamnare, când eram în celulă, înainte de a ne duce în Siberia, am avut noaptea un vis. Mi s-a arătat Maica Domnului şi mi-a spus:
„Ce ai suferit până acum e nimic – la prima închisoare. Suferinţa e de acuma încolo. Suferinţa e în faţă, pregăteşte-te de suferinţă!“
Când am venit acasă, eram distrofic. Aveam 1.80 m şi ajunsesem la 40-45 de kg. Eram numai pielea şi oasele. Când am coborat din tren, aveam de la gară până acasă 10 km. I-am făcut în jumătate de zi. Nu puteam să merg, mereu trebuia să fac pauze, să mă odihnesc. Când am ajuns acasă, nici mama nu m-a cunoscut. Credea că sunt un cerşetor. A trebuit să-i spun:
- Mamă, sunt eu, Nicolae!
Şi atuncea m-a cunoscut şi m-a îmbrăţişat, iar eu i-am spus:
- Mamă, lasă-mă să mă închin.
Şi m-am dus atunci şi m-am închinat.
M-am închinat, mi-am făcut cruce şi l-am multumit lui Dumnezeu că m-a scăpat cu viaţă.
Acuma, mă bucur de un lucru: că am ieşit din lagărele astea şi din închisorile pe unde am trecut neînrăit şi nerăzbunător. M-am întâlnit şi cu acela care m-a torturat foarte greu şi nu i-am spus nimic. Nu i-am reprosat nimic. M-am gândit şi eu la păcatele mele şi m-am gândit de câte ori am fost salvat eu de Dumnezeu. Şi-atuncea, m-am gândit că şi eu trebuie să iert şi am încercat să-i găsesc lui scuze: că aşa au fost timpurile… încercam să mă pun în locul lui şi am reuşit să-l iert.“