Isus Pantecrator pictat de Parintele Arsenie Boca la biserica Draganescu 463x256Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Fragment din Socotelile înţelepciunii cu moartea/ Cele Şapte Surle
"O altă taină a lui Dumnezeu e şi aceasta: Nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici şi nu maidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici şi numaidecât. Că dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios la o măsură omenească, sau cel mult îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea, - cum fac oamenii. Ci tocmai prin faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năpraznică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, - atotputernicie, sub ocrotirea căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne întăreşte cu liniştea Sa."
Sursa text: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe a Aradului, 2003, p. 112
(Sursa foto)

WhatsApp Image 2022 02 20 at 17.29.51Un nou proiect „Adoptă un licean de la Giurgiu”
Avand in vedere ca a inceput un nou an scolar, la Asezamantul „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil” o parte din necesitati este legata de asigurarea rechizitelor pentru cei 16 copii de varsta scolara, dupa cum urmeaza: caiete studentesti mate si dictando, pixuri cu albastru, acuarele, carioci, lipici, foarfece, caiete biologie/geografie, blocuri de desen A4. Pentru pregatirea acestei vizite, va rugam sa ne fiti alaturi, ajutand fiecare dupa puteri, pentru a le acoperi si cele mai importante nevoi de hrana. Deocamdata, pentru ca la Giurgiu sunt doar copii si adolescenti, in cadrul programului „Adopta un licean de la Giurgiu”, vom ajuta, in principiu, patru copii de liceu care fac naveta din Comuna Slobozia in Municipiul Giurgiu si care mai au la randul lor frati care frecventeaza cursurile scolii din comuna, dupa cum urmeaza: Continuare


sfanta parascheva 2015 0Pelerinaj la Cuvioasa Parascheva 19-20 octombrie 2024
Cu bucurie va anuntam ca in perioada 19 - 20 octombrie 2024, (sambata si duminica) cu ajutorul Maicii Domnului, vom organiza un pelerinaj la Iasi, pentru a ne inchina la moastele Sfintei Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, izvor de bine­cu­van­ta­re si insa­nato­sire duhovniceasca si trupeasca pentru toti cei care o cheama in rugaciune sa fie mijlo­ci­toa­re catre Preamilostivul Dum­ne­zeu. Costul acestui pelerinaj este 450 lei/ persoana si include:
- transport cu autocarul si 1 noapte cazare, la Hanul Razesilor, in camere cu 2-3-4 paturi, baie, cina de sâmbata si pranzul de duminica. Va invitam sa va inscrieti platind avansul/ integral pana la data de 7 octombrie 2024, inclusiv. Continuare

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Parteneri

BannerFamOrtodoxa

Banner milo 2

 

 

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.