Muzeul Național al Literaturii Române vă invită miercuri, 20 iunie 2018, de la ora 17.00, la micro-simpozionul 1668-2018 – 350 de ani de la finalizarea versiunii în limba română a „Vechiului Testament” de Nicolae Milescu Spătarul la care au colaborat Eugen Munteanu (coord.), Ana Maria Gînsac, Ana Maria Minuţ, Lucia Gabriela Munteanu, Mădălina Ungureanu.
Invitați la micro-simpozion sunt prof. univ. dr. Gheorghe Chivu, m. c. Academiei Române, prof. univ. dr. Zamfira Mihail, prof. univ. dr. Rodica Zafiu, prof. univ. dr. Madeea Axinciuc. Moderator prof. univ. dr. Eugen Munteanu. Evenimentul are loc la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe).
Ediția critică integrală a primei versiuni complete a Vechiului Testament în limba română, operă a marelui cărturar român Nicolae Milescu Spătarul (1636 - 1708) conține textul chirilic original, în facsimil, așa cum apare acesta în Ms. 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române (912 p.), însoțit, „în oglindă”, de transpunerea acestuia în grafia latină actuală, transpunere efectuată după principiile transcrierii fonetice interpretative, curente în filologia românească actuală.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!
HARTA Muzeul Naţional al Literaturii Române Strada Nicolae Crețulescu, Nr 8, 010341 București
Sursa text: Facebook