Amormofturisipolitica
Muzeul Municipiului București vă invită sâmbătă, 30 iunie 2018, la ora 20:30, la Spectacolul de teatru cu scenete de I. L. Caragiale „Amor, mofturi și politică”.

TarguldeSfintiiApostoli
Între 29 iunie și 1 iulie 2018 Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la Târgul de Sfinții Apostoli „Petru și Pavel”. Evenimentul face parte din tradiția Muzeului Satului din București și prin el se dorește refacerea târgurilor de altădată, precum și reconstituirea obiceiurilor din perioada Moșilor de Vară, care era și o perioadă importantă în calendarul agricol, Sfântul Petru fiind patronul agricultorilor.

margaretapaslaru28iunie2018
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită joi, 28 iunie 2018, ora 18.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), la o sesiune de autografe Margareta Pâslaru în jurul albumului „Providența”, prilejuită de aniversarea a 60 de ani de activitate neîntreruptă pe multiple planuri.


Esticeeacetraiesti Sophia
Librăria Sophia vă invită joi, 28 iunie 2018, ora 18.00, 
la conferinţa "Eşti ceea ce trăieşti" susţinută de pr. diacon Adrian Sorin Mihalache.

bisericaSf.Chirilsi Metodiu
Pentru a găsi cuvânt de întărire pentru vremea de încercare, vineri 22 iunie 2018 ora 18.30, grupul de studiu și cugetare asupra Noului Testament continuă studiul Epistolei întâi soborniceşti a Sf. Ap. Petru, la Biserica „Sf. Chiril și Metodiu” - Campus Agronomie.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ