lozinci-1
Detaliu de fresca a Parintelui Arsenie Boca din
Biserica Sf Nicolae, Draganescu
Înţelegând înfrânarea ca o condiţie de sănătate a sistemului nervos, iar desfrânarea ca o povârnire spre dezechilibru, e bine să precizăm limitele biologice şi psihologice ale acestei porunci a firii, evitând bănuiala de neînţelegere a chestiunii şi, pe cât cu putinţă, cârteala şi vijelia mâniei. Sunt oameni care ar vrea să petreacă după dreapta socoteală, dar nu îndrăzneşte nimeni să le-o spună. Chiar autorii de cărţi privitoare la această poruncă a firii dau sfaturi mai rele de cum ar da la vite. Ei nu consideră omul şi în natura lui morală şi spirituală. De i-ar îndruma măcar la rânduiala vitelor, ar fi cu mult mai înţelepţi. Medicul, care crede că, povăţuind pe oameni, n-are trebuinţă de suflet şi de Dumnezeu – autorul şi stăpânul vieţii – e, până la un loc, un bun veterinar.
Dar dorm cam tot pe aceeaşi dungă şi oamenii ce nici nu vor să ştie de vreo socoteală, de vreo frână morală, sau de vreo pedeapsă automată şi fără îndurare a libertinajului lui, care-i va ajunge din urmă. Mă folosesc însă de orientarea spre psihologie şi spirit a medicinii moderne, în urma căreia îşi dă silinţa să fie mai mult o medicină preventivă. Deci n-am să strâmtorez pe nimeni spre porţile Cerului, ci ajut numai lămurirea problemei şi libera hotărâre a oricui, spre un câştig mai bun, aprofundând corespondenţa mediului endocrin cu mediul moral, şi reflexul lor în conştiinţă. Este o corespondenţă între trup şi suflet, între calitatea trupului şi caracterul sufletului; o întrepătrundere ondulatorie. Presupuneţi o noapte cu lună şi un lac liniştit, în care cineva aruncă două pietre în puncte diferite; se văd valurile apei, întretăindu-se în cercuri, şi pe ele mişcându-se petece de lună. Cam aşa ceva ar fi atingerea sufletului cu undele trupului, deşi sufletul e de altă natură, nu mai puţin deosebită de trup, decât oglindirea de lună pe vălurelele apei. Şi totuşi se răsfrâng întreolaltă.”





Pe 29 septembrie anul acesta s-au implinit 100 de ani de la nasterea parintelui Arsenie Boca - "Sfantul Ardealului". Fara sa ma gandesc la acest fapt, am plecat intr-o dimineata de vara catre o biserica din cartierul brasovean Craiter, cu gandul sa intalnesc familia Ramba, vechi ucenici ai marelui monah de la Sambata. Parintele Gheorghe, smerit si sfios, e un om interiorizat, cu care intri mai greu in vorba. Maica preoteasa, Ileana, e mai volubila. Pasind incetisor de la biserica spre casa, imi deapana povestea ei. Tragica si, in acelasi timp, minunata...

Fetita cea oloaga

- Mai intai ar trebui sa va spun ca m-am nascut infirma de ambele picioare. Nu puteam umbla. Am fost al doilea copil din cei noua. Cand m-a nascut mama, femeile din sat i-au spus: Nu-i da sa manance! Las-o sa moara! Dar mama a zis: Daca Dumnezeu asa mi-a dat-o, eu ii dau sa manance. Si-apoi, sa faca Dumnezeu ce-o vrea cu ea!. 
La varsta de trei ani si jumatate, m-au dus parintii la doctor, in Brasov, la operatie. M-a operat la un picior, pe urma la celalalt, urmand ca dupa sase luni sa ma mai duca la inca doua-trei operatii. Nu se schimbase aproape nimic. Umblam cu greu, in genunchi si impleticindu-mi picioarele. Era cam prin '38... A venit apoi razboiul. Pe tata l-a concentrat, asa ca am ramas si am crescut oloaga pe langa casa... A venit vremea, m-am dus la scoala. Invatatoarea a zis: Nu mi-o aduce, ca eu n-o invat carte! Du-o si pune-o in fata sobei, sa-ti bage lemne in foc, ca de-atata-i buna! Altceva nu!. Si tata i-a spus: Eu am adus-o s-o inveti carte. Daca nu, te dau in judecata!. Asa ca pana la urma m-a primit. M-a invatat, dar era o alta durere: copiii nu voiau sa se joace cu mine. Daca intram in vreun grup sa ma joc cu ei, toti se desparteau si plecau zicand: Daca si schioapa asta se joaca cu noi, eu nu ma mai joc!. De cate ori m-am dus, dupa scoala, si am plans, ca nu ma voia nimeni...

     Icoana praznicului „Izvorul Tămăduirii” în viziunea Părintelui Arsenie Boca

Anii petrecuţi de Părintele Arsenie Boca în Bucureşti (1959-1968), sub supravegherea atentă a Securităţii, nu păreau a fi lăsat urme notabile. Contribuţia Părintelui la pictura Bisericii Sf. Elefterie-Nou a trecut (preţ de aproape o jumătate de secol) aproape neobservată. În ce priveşte activitatea sfinţiei sale la atelierele Patriarhiei din incinta Bisericii Schitul Maicilor (demolate în 1982 cu ocazia lucrărilor de „sistematizare”), nu se ştia mai nimic. Deşi e cert că, în tot acest timp, Părintele Arsenie nu a stat degeaba! Dosarul întocmit de Securitate o atestă. Astfel, informatorii zeloşi raportau: „Boca Arsenie este responsabilul atelierului de pictură şi email de la Schitul Maicilor. Nu este numit şef de atelier oficial, dar el face toate proiectele şi desenele tuturor comenzilor cerute de instituţie [subl. mea]. Ca pregătire, Boca Arsenie este un desenator foarte bun, pictor şi cunoscător al artei emailatului. Este un om priceput şi bun organizator al muncii în atelier şi de aceea este socotit ca un om de valoare în Patriarhie şi după câte am văzut patriarhul Justinian îl apreciază foarte mult datorită talentului pe care-l are” (notă informativă din 15 aprilie 1966).
          1. Părintele Arsenie Boca înainte de venirea sa în Bucureşti
        2. Biserica Schitul Maicilor după demolarea Atelierelor (1982) Din fericire, mărturiile lăsate de Părintele Arsenie în Bucureşti încep să iasă, una câte una, la iveală. Activitatea la Biserica Sf. Elefterie-Nou e mai complexă decât s-a crezut, iar proiectul ce a stat la baza realizării frescei Maicii Domnului cu Pruncul (recuperat la Drăgănescu) îi aparţine Părintelui Arsenie (deşi titlul de „pictor excepţional” avea să-i revină exclusiv lui Vasile Rudeanu!). Dacă luăm în calcul semnificaţia Pruncului Iisus înveşmântat în zeghe – la acea dată Părintele Arsenie avea experienţa închisorii – trebuie să recunoaştem că titulaturile modeste sub care a activat („pictor secund”, respectiv „muncitor pictor”) nu redau dimensiunile reale ale personalităţii sale. În ce priveşte anii petrecuţi la atelierul de la Schitul Maicilor (1961-1968), putem presupune că icoana Sf. Parascheva de la Iaşi (descoperită în 2007 la Biserica Sf. Antonie-Curtea Veche din Bucureşti) a fost realizată în această perioadă.

Chemarea care ustură
Mai tare şi mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vieţii însă, iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înţelepţirea noastră. Am mai putea adăuga că, greşind omul cu toată voia sa, intră sub altă stăpânire, unde i se fură şi-şi pierde multe însuşiri sufleteşti – şi de cele mai multe ori libertatea conştiinţei – bunuri fără de care se simte în multe chinuri. Preţuieşti un lucru pe care nu-l mai ai.

Sunt două feluri de necazuri. Necazurile pentru păcate şi necazurile pentru Evanghelie (1 Tesaloniceni 2,2). Aci vorbim numai despre necazurile vieţii de pe urma păcatelor, şi care, prin usturimea lor, au darul să fie crezute de cel ce trece prin ele. Iar omului care vrea să iasă din ele nu-i rămâne altă cale, decât să-şi îndrepte purtările după voia lui Dumnezeu. Deci când îţi va veni vreo încercare pe neaşteptate nu învinovăţi pe cel prin care ţi-a venit, ci întreabă-te pentru ce a venit? şi vei afla răspuns. Deoarece fie prin acela, fie prin altul trebuie să bei amărăciunea judecăţii lui Dumnezeu. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Filocalia, ed. I, vol. 2, p. 64)

Pe pricina suferinţei iată un schimb de cuvinte între Dumnezeu şi om: Omul se roagă de Dumnezeu sa-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai întâi? Chemarea aceasta mai aspră o face droaia de necazuri şi nenorociri, strâmtorări şi năpaste, vrajbe între oameni, bătaie între părinţi şi copii, războaie şi vărsare de sânge, pagube, beteşuguri, seceta şi foametea, şi tot felul de pustiiri, ce nu s-au mai pomenit: toate, urmări şi plată îndesată pentru purtare şi pentru lipsa de minte, că oamenii nu vor să înţeleagă la ce îmblăteală de necazuri îi duce iubirea de păcate.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.




 



Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă 3,1). Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său conştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa pământească.

Trupul nu are o consistenţă sau temei în sine însuşi, ci dăinuieşte în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârşie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de fiinţă spirituală e funcţiunea conştiinţei, a acelei cunoştinţe de sine însuşi, în relaţie cu Dumnezeu, Tatăl său, şi cu toate câte decurg din rudenia aceasta. (Fapte 17, 19). 



Acestei fiinţe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăş. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conştiinţă, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conştiinţei tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, şi aşa, faptele trupului, pun pecetea lor întunecoasă pe suflet. Sufletul, cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului. 
Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale.”

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Powered by Rebel IT & Services
Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.