Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „TAMADUIREA SI IERTAREA”
„Oamenii umbla dupa facatori de minuni - fie ei si vrajitori. Dar va spun ca minunea cea mai mare e innoirea vietii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e increstinarea vointei tale: asta-i minunea cea mai mare, care ne sta cu adevarat la indemana si ni s-a
Informatii de ultima ora

Sfintele Paști și Săptămâna Luminată se deosebesc mult de celelalte zile și săptămâni ale anului, pentru că sunt revărsări de bucurie dinspre Dumnezeu spre om și dinspre om spre Dumnezeu și dinspre om spre oameni. Sfintele Paști și Săptămâna Luminată sunt înțelese în Biserica noastră ca fiind Raiul anului bisericesc. De acea zicem că această săptămână este una de lumină, care ne aduce aminte de Rai și de bucuriile lui.
Ca urmare a sugestiilor dumneavoastră am creat în această perioadă plină de lumină și bucurie, 15-21 aprilie 2026, programul unui pelerinaj pe meleagurile Greciei la care vă invităm să participați într-un număr cât mai mare.
Opriri și vizite prevăzute în program:
- ne vom închina la moaștele Sfântului Ioan Rusu în insula Evia (ocrotitorul Fundației noastre), Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir în Salonic, Sfântului Spiridon în insula Corfu, Sfântului Andrei la Patras, Sfântului Nectarie în insula Eghina, Sfântului Efrem cel Nou la Nea Makri, ne vom închina în mănăstirile din Complexul Monastic Meteora (al doilea centru monastic al Greciei ca importanță și dimensiune după Muntele Athos), Mănăstirea Kato Xenia pentru a ne închina la o parte din Brâul Maicii Domnului și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Programul poate fi modificat, ca ordine de desfășurare sau se pot înlocui unele obiective în funcție de anumite situații speciale.
Banii plătiți pentru pelerinaj nu pot fi recuperați în cazul în care vă răzgândiți și nu mai mergeți, decât dacă vă găsiți înlocuitor.
Costuri pelerinaj:
680 eur/ persoană, valabil pentru grup minim de 40 persoane.
În situația în care grupul va fi format din mai puțin de 40 persoane, tariful se majorează sau pelerinajul NU va avea loc.
Înscrierea și rezervarea locului se va face pana la data 30 martie 2026 ca urmare a achitării avansului de 250 eur.
Vă rog, nu achitați avansul fără confirmarea disponibilității locului la nr de tel 0760141744 - whatsapp - Florina Ionescu.
SERVICII INCLUSE:
- transportul cu autocar clasificat
- taxe de drum, pod, parcări pentru autocar
- cazarea și masa pentru șofer
- 6 nopți cazare în camere duble și triple în hoteluri de 3 stele (categoria hotelurilor este cea oficială pentru Grecia).
- 6 mic dejun
- însoțitor de grup: Cristian Filip
- 2 treceri (dus-întors) feribot Igoumenitsa - Corfu și retur (insula Corfu).
- 2 treceri (dus-întors) feribot Pireu - Eghina - Pireu si retur (insula Eghina).
- 1 trecere (insula Evia) Agyocampos - Glifa
SERVICII NEINCLUSE
- masa de prânz și cină
- intrările la obiective
- taxa locală - 5 eur/zi - se va achita la hotel
- asigurare medicală
NOTĂ:
*pentru grup mai mic de 40 persoane tariful poate suporta majorări.
*suplimentul pentru cameră single este de 350 eur.
Vă așteptăm cu drag!

Ca bucuria acestui post al Paștilor să fie deplină, în ziua de sâmbătă, 21 martie 2026, vom organiza o călătorie de suflet, de 1 zi, în care cu ajutorul dumneavoastră vom reuși să aducem speranță și zâmbete pe chipurile unor copii sărmani pentru care fericirea se odihnește în lucrurile simple.
Ne vom folosi sufletește făcând popas la: Mănăstirea „Sf. Ioan Rusul”, Centrul social „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea Drăgănescu.
Vizitam copiii din Valea Plopului - 4 aprilie 2026
- Scris de admin
- Categoria părinte: Ajută
Dragi prieteni,
Vă mulțumim pentru ajutorul oferit de Crăciun și pe tot parcursul anului trecut! Cu intarziere, împărtășim și cu voi bucuria trăită de cei care au primit darurile voastre (click aici).
Sâmbătă, 4 aprilie 2026 vom merge, din nou, la așezământul de la Valea Screzii să le oferim sprijin material. Dar nu putem face asta fără ajutorul dumneavoastră, oameni inimoși , care ne sunteți alături mereu.
Nevoile lor în această perioadă sunt următoarele:
Citește mai mult: Vizitam copiii din Valea Plopului - 4 aprilie 2026
Doneaza rechizite copiilor din Valea Plopului!
- Scris de admin
- Categoria părinte: Ajută

Dragi prieteni,
Coordonatoarea proiectului social Valea Plopului, din cadrul Fundației noastre, ne încurajează să sprijinim copiii acestui centru și la începutul acestui an școlar. Regăsiți în următoarele rânduri detaliile:
„Vă invităm, cu drag, să le fim, din nou, alături, la început de an școlar, copiilor de la cele trei centre ale asociației Pro-Vita: Valea Screzii (Valea Plopului), Posești, Rizănești!
Puteți ajuta făcând o comandă cu livrare direct la locație, urmând pașii de mai jos:
1) găsiți aici lista cu necesarul de rechizite și hăinuțe (linkurile sunt primite de la ei): https://tinyurl.com/5cs7hc7d
2) vă alegeți ceva din listă și ne anunțați ca să vă adăugăm și să vă comunicăm adresa de livrare (0740.949.826 - Cristina, 0760.141.744 - Florina)
3) faceți comandă și ne anunțați, ca să transmitem și actualizăm centralizarea necesarului de rechizite.
Vă mulțumim și Domnul să vă răsplătească jertfa!!!”
Ajutam copiii din Valea Plopului si in vacanta!!
- Scris de admin
- Categoria părinte: Ajută
Dragi prieteni,
În iulie vă invităm să ne fiți alături la sfârșitul acestei luni, într-o nouă vizită la Valea Plopului. De data aceasta, nevoile mai urgente sunt doar alimentare:
ouă, ciuperci la conservă, drojdie uscată, nucă de cocos, miez de nucă, smântană, iaurt, cremwursti, salam, lămâi, zahăr pudră.
Puteți ajuta cu produse, bani pentru achiziții sau contacte de furnizori care ne pot oferi discounturi.
Citește mai mult: Ajutam copiii din Valea Plopului si in vacanta!!
Copiii de la Valea Plopului ne asteapta - colectam daruri pentru sacul mosului!!
- Scris de admin
- Categoria părinte: Ajută

Dragi prieteni,
Ca în fiecare an, și în această iarnă am vrea să-i bucurăm pe copiii de la așezământul de la Valea Plopului cu daruri de sărbători.
Am văzut că ne sunteți alături de fiecare dată, așa că în acest an moșul ar vrea ajungă la toate cele 3 locații ProVita ale părintelui Nicolae Tănase: Valea Screzii (Valea Plopului), Vălenii de Munte (Rizănești) și Posești.
De data aceasta am fost îndemnați să luăm copiilor cele necesare:
- Ghete de iarna pentru copiii de la Vălenii de Munte (Rizănești),
- Ghete de iarna ori salopete de zapadă pentru copiii de la Valea Screzii,
- iar pentru 15 copii de la Posești vom colecta și le vom transmite bani pentru cadouri.
Citește mai mult: Copiii de la Valea Plopului ne asteapta - colectam daruri pentru sacul mosului!!
Sa pastram obiceiul cel bun - mergem cu daruri la copiii de la Giurgiu
- Scris de admin
- Categoria părinte: Ajută

Dragii noștri,
Cu voia Domnului, sâmbătă, 7 decembrie a.c., vom organiza ultima vizită din acest an la Centrul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, din comuna Slobozia, județul Giurgiu, aflat în grija părintelui Valentin Ștefan și a doamnei preotese Veronica Ștefan.
În continuarea tradiției începute în anii trecuți, cu ocazia sărbătorii de Sf. Nicolae, am vrea să le aducem copiilor câte un cadou corespunzător dorinței fiecăruia (informațiile și actualizarea listei cu dorințele fiecăruia, le puteți solicita la nr de telefon 0760 141 744 - Florina Ionescu).
Citește mai mult: Sa pastram obiceiul cel bun - mergem cu daruri la copiii de la Giurgiu
Un nou proiect „Adoptă un licean de la Giurgiu”
- Scris de admin
- Categoria părinte: Ajută

Doamne, ajută!
Cu voia Domnului, ne propunem ca în cursul lunii septembrie să facem o vizită în comuna Slobozia, județul Giurgiu, unde vă reamintim că sunt găzduiți aproximativ 40 de mame și copii (victime ale violenței domestice), atât în Centrul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, cât și în casele din sat, aflați în grija părintelui Valentin Ștefan și a doamnei preotese Veronica Ștefan.
Citește mai mult: Un nou proiect „Adoptă un licean de la Giurgiu”