REVOLUTIA POCAINTEI
- Scris de admin
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
Au trecut deja treizeci de ani de atunci. Câtă frământare, câtă tulburare, câte speranţe şi visuri au murit în toţi aceşti ani ce au trecut de la Revoluţia Română! Şi îi spun revoluţie, deşi am tot oscilat în ultimii ani, gândindu-mă la manipularea care a însoţit acel eveniment. Da, a fost revoluţie, dar nu revoluţia la care ne aşteptam cu toţii. De fapt, ceea ce am făcut noi nu a însemnat o revoluţie, ci am participat la revoluţia organizată de alţii. Am ieşit în stradă, am strigat, am fugărit terorişti (sau ei ne-au fugărit pe noi) şi, cumva, am luptat pentru libertate şi adevăr, ne-am riscat viaţa, unii dinte noi au şi murit, dar nu noi am făcut revoluţie. Revoluţia nu ne-a fost „confiscată”, cum se spune, căci nu a fost niciodată a noastră.
Manipularea genetică a ADN-ului uman este posibila prin tehnologia de astazi
- Scris de admin
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
Posibilitatea de a modifica genetica umană pentru a crea bebeluși special concepuți sau pentru a îmbunătăți specia umană este de domeniul scince-fiction de zeci de ani. Ei bine, „viitorul este aici”.
În octombrie 2019, Netflix a lansat primul sezon al unei noi mini-serii numită Unnatural Selection. Acest film se concentrează pe progresele recente făcute în modificarea genomului și pe numeroasele dileme morale și etice asociate acestuia. În calitate de creștini, trebuie să fim conștienți de acest domeniu nou și în creștere, deoarece nu mai este „science-fiction”.
Citește mai mult: Manipularea genetică a ADN-ului uman este posibila prin tehnologia de astazi
Postul crestin si abstinenta digitala
- Scris de admin
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
„Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? Dacă vedeţi un sărac, aveţi milă de el; dacă aveţi un duşman, împăcaţi-vă cu el; dacă vedeţi o femeie frumoasă, întoarceţi capul; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi. Nu numai gura, ci şi stomacul vostru să postească şi ochii şi urechile şi picioarele şi mâinile voastre şi toate mădularele trupului vostru”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Trăim, astăzi, vremuri de fulminant progres ştiinţific. Potrivit Legii MOORE, puterea procesoarelor, aflate într-o expansiune incredibilă, se dublează, la fiecare 18 luni. O tehnologie considerată de ultimă oră, în câteva luni, uneori chiar săptămâni sau zile, devine, deja, perimată.
Sfanta Parascheva
- Scris de admin
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
Sfânta Parascheva este sărbătorită pe 14 octombrie. S-a născut la începutul secolului al XI-lea, în satul Epivat, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și binecredincioși. La vârsta de zece ani, auzind în biserică cuvintele: "Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34), răspunde imediat strigătului dumnezeiesc: își schimbă hainele cu îmbrăcămintea unui cerșetor.
Acoperamantul Maicii Domnului, mangaierea lina a toamnei
- Scris de admin
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
Este începutul lui octombrie și, cu toate că temperaturile par să prelungească sezonul estival, calendaristic ne aflăm în plină toamnă. Fine neguri dimineața pe piscuri de brădet sau pe colnic, amiezi încă însorite, amurguri sfârșind în culoarea rumenului, seri ce răcoresc văzduhul ne vestesc că toamna își continuă domnia.
Citește mai mult: Acoperamantul Maicii Domnului, mangaierea lina a toamnei