Pelerini către Mănăstirea Prislop

De-ai fi putut auzi strigarea de pelerinaj făcută cu săptămâni înainte, te minunai de nedumerirea noastra. Cum, mergem duminica şi luni? Păi, ştiţi că luni este 28.11.2016 şi va fi şi o slujbă de pomenire a Părintelui Arsenie Boca. A, da. Aşa este. Dar fiecare s-a gândit la efortul suplimentar legat de ziua de luni, aranjamente de zile de concediu sau schimb de tură sau amânări de lucrări, activităţi sau alte programări.

Ne-am adunat pelerini, bob cu bob, şi apoi ne-am făcut un plan suplimentar pentru că ziua plecării era duminică şi ora de dimineaţă şi ne-am învoit să fim la Sfânta Liturghie, undeva pe drum, gândindu-ne că vom găsi noi o mănăstire.

Dar noua Mănăstire Buna Vestire s-a ridicat ”peste apa Argeşului” şi are ca ocrotitori pe Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul, Sfântul Mare Mucenic Mina şi Sfântul Sava cel Sfinţit. Este îmbogăţită cu un dar de mare preţ – o bucăţică din moaştele Sfântului Nectarie al Eghinei.

Am plecat mai departe mângâiaţi de întâlnirea cu Hristos. Drumul nostru continua spre Mănăstirea Prislop. Cu multă rugăciune şi poveşti de pelerini care se cunosc şi se susţin, am parcurs distanţa până la Prislop. Seara, fără lună, pe întuneric, aproape pipăind drumul Hunedoara – Prislop, prin satele Silvaşu de Jos, Silvaşu de Sus, am ajuns în poarta Mănăstirii Prislop.

Din căldura autocarului ne-am azvârlit în temperatura de sfârşit de noiembrie.

Cu grabă, dornici să ajungem în biserica mănăstirii, dar mai ales la mormântul Părintelui Arsenie Boca, cu un pas mare şi hotărât, am urcat pe cărarea spre cimitirul mănăstirii. 

Neîncrezători în forţele proprii, neînţelegând că Dumnezeu îţi pune aripi la ghetuţe, am abordat acea cărare însufleţiţi de întâlnirea tainică, la care spera fiecare, cu Părintele Arsenie Boca.

Zgomotul pelerinilor care urcau se diminua o dată cu apropierea de mormânt. Ne-a străbatut o fericire interioară, realizând că în acel moment eram singurii pelerini în preajma mormântului. Simţeam că avem mai multă vreme de zăbovit cu Părintele. Şi ne-am înşirat, lipiţi unii de alţii, pe lângă gardul cimitirului în aşteptarea momentului apropierii de crucea Părintelui Arsenie.

Paşii erau mici, noi eram tăcuţi, simţeam doar o adiere de vânt în apropierea pădurii.

Dintr-o dată şi mai multă linişte, am făcut doi paşi, ne-am apropiat de cruce şi ne-am lipit buzele de lemnul ei. Am tras aer în piept. Din toată truda a rămas clipa întâlnirii, clipa în care am spus: Părinte, am ajuns, ne-ai păzit încă de la plecare. Apoi, ne-am amintit fiecare ce avem să-i spunem Părintelui Arsenie, de noi, de familii, de prieteni şi aşa mai departe. 

Ne-am retras apoi spre cărarea de coborâre. Am băgat de seamă, însă, că în spatele nostru erau doar câteva persoane. Atunci a răsărit un gând, care a prins viaţă şi ne-am mişcat din nou spre rândul care abia se înfiripase. Cum facem? Mai stăm încă o dată la rand?  Păi, sigur mai este ceva de spus, o rugăciune de făcut. Şi apoi, atât de rar ajungi să ai şansa să îmbrăţişezi crucea în tihnă. O mulţumire ne-a cuprins apoi spre cărarea de coborâre. Eram de o zi întreagă pe drum şi acum verificam pe pielea noastră ce ne-a spus Părintele: către Dumnezeu dacă faci un pas, Dumnezeu face o sută către tine. 

Ne-am făcut în autocar planul de a doua zi. Ce bucurie pe noi să ştim că începem ziua de luni cu Sf. Maslu, apoi Sf. Liturghie, apoi Parastas. 

Cu puţin somn şsi multă rugăciune, am început ziua de luni şi iarăşi pe întuneric ne-am apropiat de mănăstire.

A fost nevoie de mai multă trudă şi acum, cu noaptea în cap, simţeam mai bine frigul.

Ne-am înghesuit şi noi cu mulţimea, imensa mulţime de pelerini din mănăstire care avea un ritm propriu între mormântul Părintelui Arsenie Boca şi altarul de vara.

După Sf. Maslu, altarul s-a umplut rapid de preoţi veniţi să slujească Sfţ Liturghie şi Parastas. Îi vedeam prin geamurile mari cum îşi aranjeaza straiele şi apoi întâmpină ierarhii veniţi, de asemenea, pentru Sf. Liturghie.

Pe măsură ce trec orele, ne pătrunde frigul. Avem, însă, parte de o mişcare curioasă a norilor aşezaţi în strat gros încă de dimineaţă. Deasupra mormântului şi bisericii, cerul se înseninează şi pătrund, la început câteva raze de soare, apoi breşa în nori se măreşte şi acoperă toată suprafaţa mănăstirii. Pătrunde mai multa lumină şi mai mult soare, totuşi ca de noiembrie, dar suficient pentru comunitatea din curtea mănăstirii.

La sfârşitul predicii ne retragem spre autocar, încântaţi de toată trăirea de până atunci, cu inima plină de bucurie, cu rugăciunea trimisă spre mijlocire, cu toată nevoinţa, inclusiv a trupului.

Ne strângem la autocar, dornici să vorbim, să spunem ce am văzut fiecare, să împărtăşim trăirea. Pornim spre Bucureşti împliniti de întâlnirea cu Părintele Arsenie, simţind că suntem păziţi în chip tainic.

Mulţumim, Părinte Arsenie Boca, muţtumim!

                                                                                                                        Teodora Camelia Moldovan


Alte imagini din acest pelerinaj