Cuvântul de învățătură al Părintelui Arsenie Boca Fragment din LUPTA DUPĂ LEGE „Gândurile celui rău, nălucirile lui, idolii (ideile fixe ale lui), momelile sale, aceştia sunt pruncii vaviloneşti sau «puii de drac», după cum îi numeşte Sfântul Maxim. Iar piatra este Hristos sau credinţa în El, temelia cetăţii sufletului, piatra cea din capul unghiului, pe care zidarii vremii de atunci nu au băgat-o în seamă (Matei 22,42). Or, întru nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat nouă oamenilor, întru care să ne mântuim (Fapte 4, 11-12). De piatra aceasta trebuie să lovim pruncii vaviloneşti. Căci cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea ea, îl va spulbera (Matei 21, 44). De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: «Ca numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer şi pe pământ nu este». Cerul este mintea şi pământul este inima în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul», întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului.” Sursa text: Ieromonah Arsenie Boca - Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2003, p. 176. |
![]() Scara Raiului |
![]() |
Dragii noștri, Vă așteptăm cu drag mâine, 30 martie 2017, la evenimentul nostru de la orele 18:00: Lansarea cărții ISTORIA CULTURII ȘI CIVILIZAȚIEI CREȘTINE, carte în două volume scrisă de doamna Aurelia Bălan Mihailovici. Doctor în istorie medievală (bizantologie), autoare a numeroase cărţi şi a peste 200 de articole în reviste de specialitate şi de cultură, în ţară şi în străinătate, Aurelia Bălan Mihailovici a fost premiată în mai multe rânduri de Academia Română. Alături de autoare, la evenimentul nostru vor lua cuvântul invitații: Pr. Conf. Dr. Gheorghe Holbea, Pr. Toader Crâșmariu, Pr. Emanuel Ganciu, Teolog Dr. Costion Nicolescu. Evenimentul va avea loc în Biserica Sf. Elefterie, Paraclis Patriarhal. Intrarea este liberă |
Vă reamintim că puteți să aduceți ajutoare pentru copiii de la Așezământul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din Slobozia (Giurgiu) până vineri, 31 martie 2017, la sediul nostru din str. Mr Alexandru Câmpeanu nr. 58. Sâmbătă, 1 aprilie 2017, se va pleca spre acest centru social de la sediul fundației noastre la ora 9:00 dimineața. Puteți accesa aici detalii despre această plecare. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să o contactați pe colega noastră, Simona Șandru, coordonatoarea proiectului, la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Vă mulțumim pentru orice formă de ajutor veți găsi pentru sprijinirea acestor copiii! Dumnezeu să vă răsplătească eforturile și rugăciunile! |
![]() |
![]() Părintele Macarie Beșliu |
"M‑a mirat adânc simplitatea şi firescul părintelui. [...] Prin părintele Macarie te întorci la această spiritualitate maternă, care te revigorează instantaneu, îţi redă puterile sufleteşti. [...] Am în faţa ochilor, prin părintele Macarie, un vestigiu al societăţii româneşti autentice, caracterizată de un ethos ferm, adânc încrustat în memoria colectivă, în care recunoşti cultura bunului simţ, a bunătăţii şi a ospitalităţii necontrafăcute de interes, deprinderea de a cultiva binele şi de a lupta cu orice înfăţişare a răului, respectul pentru persoana umană în care stă pitit chipul lui Dumnezeu, valoarea cardinală a demnităţii – pentru care românul actual, dezrădăcinat, cosmopolit, mândru nevoie mare că a fost integrat european, nu doar că nu mai are respectul cuvenit, dar se preface că a uitat‑o cu desăvârşire." Fragmente din articolul "Părintele Macarie sau reînvăţarea firescului", semnat de Ciprian Voicilă, despre părintele Macarie Beșliu. |
Invitații
|
ȘTIRI 29 martie 2017
- Scris de admin
- Categoria părinte: Noutăți