Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „MARELE EXAMEN"
„CRUCEA: podoaba Bisericii, lauda lui Pavel, semnul Fiului Omului, semnul sfintei cruci, suferinta noastra cea de toate zilele, crucea suferintei, harul crucii, - iata atatea nume in legatura cu crucea.
Dar cea mai grea cruce e lepadarea de sine: nu poti fi liber fara aceasta. Libertatea cu atata se plateste.
Sa depanam litania acestei porunci si conditia prima de-a putea urma pe Iisus.
A fi crestin insemneaza mai mult decat apartenenta ta doctrinara la crestinism. A crede in Iisus inseamna mai mult decat semnifica vorbele. Iata ce insemneaza: a te stramuta din tine in El; insemneaza a-L face pe El inima ta; insemneaza sa ai un moment, o clipa in viata ta, in care te-ai intanit real cu Iisus, - clipa, pe care sa nu-ti ajunga viata intreaga de-a-o desfasura intre oameni. - De altfel acesta si e semnul ca esti un convertit al lui Iisus: ca te-ai dedicat Lui irevocabil. Toata vremea ta viitoare nu-i decat desfasurarea clipei aceleia, decizia, a carei bogatie nu se mai termina.
Pana nu te-ai lepadat de tine esti o fantana seaca; iar daca te-ai lepadat de tine si te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat in izvor de apa vie. Numai asa poate sufletul sa ajunga la sine insusi, la el, cel adevarat: lepadandu-se de sine si stramutandu-se in Dumnezeu.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p.64.
(Sursa foto)
Pelerinaj la Sambata de Sus, 25 - 27 sept 2020
A devenit o traditie frumoasa, ca la sfarsit de septembrie, sa mergem in pelerinaj la Manastirea Brancoveanu, astfel ca si in acest an, cu mila Maicii Domnului, vom organiza acest eveniment mult asteptat. Intalnirea va fi in Piața Victoriei - Parcarea Centrală, vineri, 25 septembrie 2020, ora 7.00, iar plecarea la ora 7.30. Pentru drumetia duhovniceasca pana la Chilia Parintelui Arsenie Boca, care va dura 6 ore dus-intors, vom avea nevoie de urmatoarele: ghete/pantofi cu talpa aderenta recomandata mersului pe munte, hanorac, jacheta pentru ploaie, rucsac mic, recipient pentru apa, fructe si mici gustari. La pensiunea Casa Zmeilor, aflata in apropierea Manastirii, vom servi 3 mese (cina - vineri si sambata, pranzul - duminica) la un cost suplimentar de 75 lei/persoana, care va fi achitat la plecarea in pelerinaj. Detalii si clarificari referitoare la componenta meniului (vegetarian si non-vegetarian) le obtineti la nr de telefon: 0760 141 744 sau email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Continuare
Informatiile despre pelerinajele organizate de Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca, le veti gasi accesand site-ul nostru: Despre noi - Evenimentele noastre - Pelerinaje
Dragii nostri,
Preotul Gabriel Bulf, slujitor la biserica ”Sfantul Proroc Ilie„ Petrosani, ne solicita ajutorul pentru „bunicii” din Valea Jiului. Parintele, cu binecuvantarea Episcopiei Devei si Hunedoarei si a Preasfintitului Episcop Gurie, se ocupa de ingrijirea unui numar mare de persoane aflate in Centrul de ingrijire pentru Varstnici al Asociatiei “Bunicii Vaii Jiului”, de la Daranesti.
Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunavointa. Va indemnam sa refectam putin si sa fim mai buni, mai altruisti si milostivi cu semenii nostri si sa nu-i uitam pe batranii care sunt radacinile din care noi ne-am tras seva vietii.
Donatiile se pot face prin transfer bancar:
- Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca, CUI 25236717 (la detalii specificati - „bunicii Vaii Jiului”) cont bancar
RO75 BRMA 0810 0296 7430 0000, deschis la Banca Romaneasca, Sucursala Domenii
- Asociatia Bunicii Vaii Jiului, CUI 32404856, cont bancar RO65 BRDE 220S V680 6974 2200, deschis la BRD Petrosani.