Dragii noștri prieteni,

Vă invităm la o seară cu invitați speciali, cu surprize și, mai ales, cu două ”prezențe” pe măsură, două noi cărți apărute la Editura ARSENIE BOC: ADUSU-MI-AM AMINTE (autor: ASPAZIA OȚEL PETRESCU, ediția a doua) și DESCOPERIREA UNEI TAINE (autor: RADU IOAN COMȘUȚA).
Lansarea celor două volume va avea loc joi, 23 februarie 2017 (mai multe detalii aici), la Colegiul Național Ion Neculce din capitală
(Str. Ion Neculce nr 2, sector 1), la orele 18:00.
Vă așteptăm cu drag!
Intrarea este liberă.

ADUSU-MI-AM AMINTE
Doamna Aspazia Oțel Petrescu
nu va fi prezentă la lansarea cărții sale dar a ținut să înregisteze un mesaj video pentru toți cei care vor fi prezenți la lansarea cărții sale. 
ptnews
Domnia sa ne spune în mesajul înregistrat că datorită binecuvântărilor Părintelui Arsenie Boca a reușit să reziste în anii grei de temniță care au urmat întâlnirii sale cu Sfinția Sa. După un parcurs de 14 ani prin închisori, cartea de faţă rememorează, cu dragoste şi înţelegere, întâmplări dramatice, chipuri de torţionari dar şi de sfinţi, cu mulţumirea că toate acestea au contribuit la purificarea sufletului său.

DESCOPERIREA UNEI TAINE
Tânărul Radu Ioan Comșuța, care a ales să viețuiască acum cinci ani la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, mănăstirea de metanie a Părintelui Arsenie Boca, s-a simțit atras de scrierile Părintelui și apoi de pictura sa minunată de la Drăgănescu, în mod deosebit de una dintre picturile de pe iconostasul Bisericii Sf. Nicolae la care va face referire și va încerca să ne descopere taina pe care Părintele Arsenie Boca ne-a lăsat-o spre deslușire.  

Vă invităm să descoperiți adevărul, curajul, lumina și, de ce nu, poezia dintre coperțile acestor cărți atât de meșteșugit și inspirat scrise!

Ne bucură faptul că ați răspuns la cererile de ajutor ale celor care se află acum în situații foarte grele! Mulțumim membrilor fundației noastre care au ajutat ambele familii Rimba si Corbu (cazuri sociale urgente), prietenilor noștri - persoane fizice sau juridice - care au înțeles, au empatizat și s-au alăturat nouă în acest demers de solidaritate cu cei aflați în situații limită. Dumnezeu să vă răsplătească aceste gesturi minunate! Împreună, eforturile noastre dau roade!
 
SfArhangheli_Mihail_si_Gavriil

Multumim tuturor acelora care au facut posibilă vizita de sâmbătă, 11 februarie 2017, la Așezământul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Slobozia-Giurgiu, prin donații în produse și în bani, prin asigurarea transportului și prin simpla prezență alături de noi – câteva mărturii în imagini găsiți aici.

Ne bucurăm să vă aducem la cunostință că pe data de 25 ianuarie 2017 s-a reușit achitarea primei rate din prețul casei cumpărate în comuna Slobozia, efort la care ați contribuit și dvs (în ultimele 6 luni am reușit, datorită, dvs, să adunăm 5171 de lei pentru acest așezământ). Reamintim că în această casă vor locui două mame cu copiii lor, după expirarea perioadei în care pot fi găzduiți în centru.

Apelăm încă o dată la sprijinul dumneavoastra pentru a-i ajuta sa achite si cea de-a doua rată din prețul de achiziție, până în data de 15 mai 2017 (27.000 lei).
Aceia dintre dumneavoastră care pot și doresc să îi sprijine financiar, o pot face prin virarea sumelor necesare în contul fundației noastre, cu specificarea, la detaliile plății:
 "Pentru Giurgiu".

INVITAȚIE

Miercuri, 22 februarie 2017,  ora 11.00, în sala Ion Heliade Rădulescu a Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei nr.125) va avea loc lansarea albumului Antim Ivireanul. Opera Tipografică, apărut la Editura Institutului Cultural Român. 

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.