Adeseori, în spaţiul mediatic sîntem asaltaţi cu informaţii din cele mai inflamante despre ieromonahul Arsenie Boca, cunoscutul duhovnic al Ardealului în perioada comunistă, al cărui mormînt a devenit loc de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi. Cum ştim şi din alte multe cazuri din istoria Bisericii, în drumul spre locul de închinăciune a apărut acel comerţ motivat de faima de care se bucură duhovnicul ardelean.
Şi poate că imaginea acestui pelerinaj nu ar fi completă dacă poporul care îi cercetează mormîntul nu l-ar considera sfînt, mai ales pentru faptul că instituţii media cu influenţă în populaţia avidă de televiziune au creat o imagine aparte Părintelui Arsenie Boca.
Experienţa recentă a unui interviu acordat unei astfel de televiziuni mi-a demonstrat că imaginea Părintelui creată în acest spaţiu mediatic nu numai că este distorsionată, dar prin ea se induce ideea unei „nedreptăţi“ făcute de Biserică prin amînarea canonizării.
Desigur că instituţiile mass-media nu pot dicta Bisericii cînd şi pe cine să canonizeze. Însă este de datoria Bisericii de a arăta poporului pe care îl îndrumă pe calea mîntuirii realitatea istorică şi duhovnicească, în cazul nostru a Părintelui Arsenie Boca.
Dacă privim în istoria Bisericii, vom constata că nevoia de miracol pentru creştini a fost o constantă, deoarece miracolul este dovada palpabilă a existenţei lui Dumnezeu şi a relaţiei Lui cu sfinţii şi credincioşii. Aşadar, minunile adeseori invocate în rîndul poporului l-au situat inevitabil pe Părintele Arsenie Boca în rîndul sfinţilor. Este evident că, pentru mulți dintre cei care cercetează mormîntul de la Prislop, Arsenie Boca este un sfînt, iar trecerea lui în calendar, adică îndeplinirea procesului de canonizare, este doar o formalitate. Însă, pentru Biserică, o canonizare presupune un demers nu doar anevoios, ci, mai ales, important de documentat şi motivat duhovniceşte.
Vulgarizarea personalităţii duhovnicului ardelean s-a declanşat nu neapărat prin comportamentul pietist al credincioşilor pelerini de la Prislop, cît mai ales din cauza instituţiilor media care încearcă construirea unei imagini a Părintelui din surse proprii. Iar un astfel de demers nu ajută în nici un fel procesului de cercetare în scopul constituirii unui dosar de canonizare, demers pe care Biserica l-a iniţiat de puţin timp. Totodată, popularizarea la care asistăm aduce un rating frumos instituţiilor de presă cu astfel de preocupări.
Se mai poate spune că Biserica ar fi trebuit să preîntîmpine o aşa popularizare, în care lider de opinie se revendică o televiziune sau unele persoane diletante în problemă. Practic, asistăm la eludarea Bisericii de la acest fenomen a cărui responsabilitate o deţine în mod unic. Poate că Biserica ar fi trebuit să înveţe din experienţa altor fenomene de acest gen, precum cel de la Maglavit, din anii ’30 ai secolului trecut, monopolizat de Pamfil Șeicaru, patronul ziarului Curentul, sau cel de la Vladimireşti, instrumentalizat de Securitate începînd cu anii ’50. Această lipsă din partea instituţiei Bisericii se consemnează într-un context aparte în raport cu cunoaşterea trecutului recent, adeseori manipulat, mai ales începînd cu anii 2000, de multe ori în stil agresiv, de către unii formatori de opinie din societatea românească.
În mod fericit, declanşarea procesului de cercetare şi cunoaştere a vieţii şi activităţii Părintelui Arsenie Boca se circumscrie inevitabil anului 2017, dedicat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române Patriarhului Justinian Marina şi apărătorilor Ortodoxiei Româneşti în perioada comunistă. Aşadar, semnalul dat de Biserică pentru cunoaşterea şi asumarea trecutului recent presupune inclusiv iniţierea procesului de cercetare a vieţii Părintelui Arsenie Boca.
În acest context, se pune problema la ce ne ajută cercetarea vieţii şi activităţii Părintelui Arsenie Boca, cîtă vreme este mediatizat şi consacrat ca un sfînt necanonizat. Înainte de toate, declanşarea unei cercetări la nivelul unei comisii mitropolitane, potrivit tradiţiei bisericeşti, presupune fără doar şi poate o rigoare ştiinţifică şi teologică în cunoaşterea cît mai detaliată, pornind de la surse istorice şi duhovniceşti, care să convingă forul decizional al Bisericii că, într-adevăr, Arsenie Boca poate fi recunoscut în rîndul sfinţilor. Apoi, în raport cu imaginea mult colportată în mass-media – după cum ştim, adeseori subiectivă –, mai marii Bisericii au nevoie de o prezentare obiectivă a vieţii şi activităţii Părintelui, a mărturisirii de credinţă şi a miracolelor pe care le-ar fi săvîrşit.
Desigur, unii ar putea spune că nu mai este nevoie de alte date, informaţii, aspecte despre Părintele Arsenie Boca, după ce, în 2004, am publicat primul studiu bazat pe arhivele fostei Securităţi. Dar să nu uităm un aspect fundamental: cînd tratăm subiecte religioase ale trecutului recent, arhiva fostei Securităţi reprezintă un volum de surse istorice create de către persecutor, alături de arhivele fostului Partid Comunist şi ale fostului Departament al Cultelor. Este vorba de acel inepuizabil material de arhivă care ne ajută în mod inevitabil la cunoaşterea trecutului recent, dar care necesită o hermeneutică adecvată, deoarece persecutorul şi-a creat o istorie în limbaj propriu şi în consonanţă cu tiparul ideologic. Or, metodologia cercetării ştiinţifice ne obligă să cunoaştem faptele, evenimentele şi fenomenele istorice pornind de la coroborarea surselor, în spirit critic şi în context istoric.
Din aceste motive, trebuie spus că, alături de arhivele fostelor organe de represiune, avem datoria de a cerceta şi celelalte surse istorice care pot face lumină în cazul Arsenie Boca. Aşa se face că, în cîteva stagii de documentare prin arhive bisericeşti, am putut identifica un veritabil tezaur arhivistic inedit şi cuprinzător. Am început cu arhiva Centrului eparhial de la Arad (de care a aparţinut mănăstirea Prislop în perioada comunistă), unde am găsit documente privind mutarea Părintelui de la Sîmbăta la Prislop, despre continuarea lucrării Cărarea Împărăţiei, formarea obştii de maici în mănăstirea haţegană, relaţia duhovnicească cu episcopul de care asculta, Andrei Magieru al Aradului, dar mai ales acel document care aduce multă lumină cu privire la ieşirea din mănăstire a Părintelui. Multă vreme s-a crezut că Părintele a fost caterisit şi dezbrăcat de haina monahală. Însă tocmai documentele bisericeşti ne arată în mod clar cum Arsenie Boca a fost obligat să părăsească mănăstirea Prislop, nu şi vieţuirea monahală, şi fără vreo decizie a tribunalului bisericesc sau invocîndu-se vreo normă canonică. Acestea sînt doar cîteva aspecte documentare, care se adaugă altor mărturii de istorie orală sau rezultatelor cercetării de teren. Bunăoară, vizitarea Parohiei Sînicolaul mic din Arad, a casei bunicii materne şi intervievarea unor persoane care l-au cunoscut pe Arsenie Boca în tinereţe ne-au adus un plus de informaţie, date inedite precum vinderea acestei locuinţe pentru ca din banii rezultaţi să se construiască turnul-clopotniţă care se vede şi astăzi la Prislop. Mai apoi, în urma unei cercetări de circumstanţă la mănăstirea Hodoş-Bodrog de lîngă Arad, am aflat că, în iulie 1949, Părintele Arsenie Boca îşi exprima nădejdea la Episcopul Andrei Magieru pentru continuarea lucrării de editare în limba română a celebrei serii de experienţe duhovniceşti numită „Filocalia“. Dacă mai adăugăm cercetările efectuate în arhiva mănăstirii Prislop, unde am identificat documente preţioase cu privire la activitatea monahală din acest aşezămînt sau misiunea duhovnicească a Părintelui în mijlocul călugăriţelor greco-catolice din zona Clujului (mai-iunie 1949), am putea spune că ne aflăm pe calea unei cunoaşteri profunde a celui care a fost Părintele Arsenie Boca. Alte „urme“ ale Părintelui Arsenie, majoritatea inedite, în arhivele bisericeşti se regăsesc la centrele eparhiale de la Rîmnicu Vîlcea şi la Cluj, unde voi ajunge în viitorul apropiat.
Aşadar, ne aflăm în faţa unui şantier complex şi deosebit de necesar pentru cunoaşterea vieţii şi activităţii Părintelui Arsenie Boca, atît pentru greul dosar al canonizării, dar şi pentru îndreptarea acestei imagini vulgarizate, constant desenate de către diverse instituţii media. Este nevoie de răbdare, consecvenţă, spirit critic şi de o hermeneutică adecvată personalităţii celui care a fost duhovnicul Ardealului.
Adrian Nicolae Petcu (Istoric şi membru al Comisiei Teologice Mitropolitane de cercetare a vieţii Părintelui Arsenie Boca)
Text aparut in Dilema veche, nr. 697, 29 iunie – 5 iulie 2017
Foto: Mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Prislop
