Oraşul, mediul mentalităţii concurenţiale
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
Spovedania- la începuturile creştinismului şi astăzi
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
Cum putem apropia pe cineva de Biserică
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
Cum putem apropia pe cineva de Biserică - Având un prieten sau o prietenă pentru care Biserica şi tot ce ţine de viaţa duhovnicească nu-l interesează, cum ar fi de dorit să lucrezi cu el? - Eu cred că prin „teatru”, faci teatru cu el. Îl atragi în diverse conjuncturi şi faci ca un scenariu cu el. Nu ştiu ce exemplu să dau, dar cred că este un aspect prea particular. De exemplu, poţi să-i spui că ai visat noaptea trecută că mâncai varză. La următoarea întâlnire îi spui că mâncai varză-salată verde şi tot aşa. „Dar ce-i cu atâtea vise?” „Nu ştiu ce-i cu atâtea vise, dar mă duc să mă spovedesc să-mi spună părintele ce-i cu visele astea.” Şi apoi te duci la spovedit ca să nu minţi de data aceasta şi-i spui că ai fost la spovedit. „Ei, ce ţi-a spus duhovnicul?” „Mi-a spus că aceste vise le am pentru că tu nu posteşti.” În momentul acela se creează o discuţie despre post, la care se răspunde că dacă posteşti, o să slăbeşti şi nu mai arăţi bine. „Mai bine să nu posteşti.” „Dar ce fac cu visele?” şi aşa mai departe. Deci, totul este să se creeze discuţie, pentru că nu poţi să-i spui: „Posteşte!” Dacă îi spui aşa, îi porunceşti şi apoi n-o să postească niciodată. Îi spui: „Uite, am auzit că Mihai Eminescu postea”. Aşa scria duhovnicul lui în ziua de 8 noiembrie într-un Minei care se află la mănăstirea Neamţ, că după ce a postit s-a spovedit şi şi-a exprimat dorinţa să-i cânte maicile de la Văratec Lumină lină şi să fie îngropat pe malul mării”. Când el te aude aşa, îşi pune problema; încet, încet îşi pune problema. Este o modalitate, însă dacă te iubeşte, cedează imediat şi posteşte. Cum să nu postească, că altfel te duci la pizza, tu pizza de post, el cu carne, te duci la cofetărie, tu ceri prăjitură de post, el de dulce. Încet, încet se lucrează. Este o lucrare foarte puternică de schimbare a omului, nu este aşa simplu. Oamenii nu se schimbă imediat, sunt crescuţi într-o anumită mentalitate, cine ştie ce a fost în familia lor şi aşa mai departe. (Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 156-157) Cartea Soţul ideal, soţia ideală o puteţi găsi şi achiziţiona de pe site-ul nostru sau de la sediul fundaţiei. |
Cum să luptăm cu gândurile răutăţii
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
Socotind adevărat cuvântul Mântuitorului că „Împărăţia lui Dumnezeu sălăşluieşte în inima noastră“, Părinţii pustiului s-au străduit să descopere mântuirea în inima lor. Au înţeles şi faptul că în aceeaşi inimă lucrează şi păcatul din cauza căruia nu Îi puteau găti loc de odihnă lui Dumnezeu. De aceea, nevoitorii au început lupta acerbă a curăţirii inimii, cunoscând din experienţă că „din inimă ies gândurile rele“ şi de aici tot păcatul. „Din inima împătimită de plăcere răsar gânduri şi cuvinte spurcate. Iar din fum cunoaştem materia care mocneşte înăuntru“, spune într-una din cuvântările sale Sfântul Marcu Ascetul. Cu toate acestea, din inimă ies şi gânduri bune, ceea ce înseamnă că gândurile rele se nasc fiindcă inima a dobândit afinitate spre păcat, care de multe ori „stăpâneşte inima din pricina obişnuinţei îndelungate“. Sfântul Diadoh al Foticeii învaţă că inima „nu rodeşte prin fire cugetările rele, ci amintirea răului i s-a făcut ca un fel de deprindere din pricina rătăcirii dintâi. Însă cele mai multe şi mai rele dintre gânduri le zămisleşte din răutatea dracilor“ („Cuvânt ascetic“, în Filocalia, vol. I, p. 375). Deci inima se poate întina şi din ispitirile diavolilor când ea se îndulceşte cu sugestiile lor murdare şi păstrează în sine amintirea ademenirilor necurate. Atunci, într-adevăr, din inimă vor ieşi cugete rele, dar nu din vreo împătimire mai veche, ci din însuşirea influenţei diavoleşti. Gândurile şi lupta împotriva lorÎn scrierile ascetice se poate vedea importanţa pe care Părinţii o acordă gândurilor şi luptei împotriva lor, socotind că în gând se găseşte rădăcina păcatului şi a patimii. De aceea, Filotei Sinaitul, ca de altfel toţi monahii sinaiţi, cunoscuţi pentru marea importanţă acordată trezviei minţii, atrage atenţia asupra echilibrului dintre lucrarea din afară şi cea dinlăuntrul nevoitorului: „Mulţi dintre monahi nu cunosc amăgirea minţii ce le vine de la draci. Se îndeletnicesc cu făptuirea, neavând grijă de minte. Fiind simpli şi neformaţi, plutesc în viaţă fără să guste, socot curăţia inimii, ignorând cu totul întunericul patimii dinăuntru. Drept aceea, toţi câţi nu cunosc lupta de care vorbeşte Pavel socotesc căderi numai păcatele cu lucrul, neluând în seamă înfrângerile şi biruinţele cu gândul“ („Capete despre trezvie“, în Filocalia, vol. IV, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, p. 118). Atenţia faţă de gânduri vine din încredinţarea că Dumnezeu cunoaşte inimile, simţirile şi cugetele noastre. „Să nu dispreţuieşti a avea grijă de gânduri. Căci lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gând“, învaţă Marcu Ascetul. Iar în alt loc, el spune că „tot gândul e măsurat şi cântărit la Dumnezeu“. Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne va judeca şi după gândurile noastre. Ba chiar, potrivit aceluiaşi părinte, ele vor atârna uneori mai mult decât faptele săvârşite: „Dumnezeu judecă faptele după intenţiile lor. Căci zice: Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta“ (Ps. 19, 5). Drumul de la gând la patimăÎn scrierile duhovniceşti ortodoxe sunt amintite cele cinci faze ale drumului de la gând la patimă. Astfel, Filotei Sinaitul spune că „întâi este atacul (momeala), apoi însoţirea, pe urmă consimţirea (învoirea), apoi robirea, pe urmă patima îmbibată de obişnuinţă şi continuitate. Iată biruinţa luptei dusă împotriva noastră. Aşa stabilesc şi Sfinţii Părinţi“ (Ibidem, p. 117). La rândul său, Sfântul Marcu Ascetul spune că „atacul (momeala) este o mişcare fără imagini a inimii, care e prinsă îndată de cei încercaţi ca într-o strungă“ (Despre legea duhovnicească, p. 248). Potrivit părintelui Dumitru Stăniloae, începutul ispitei presupune „prima răsărire a gândului simplu că am putea săvârşi cutare faptă păcătoasă, înfăţişându-se în faţa minţii ca o simplă posibilitate. El încă nu e păcat, pentru că noi încă nu am luat faţă de el nici o atitudine. E parcă în afară de noi, nu l-am produs noi“ („Ascetica şi mistica“, Bucureşti, 1992, p. 84). |
Cuvântul Sfântului Apostol Pavel
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă