Fundatia Arsenie Boca - Biserica Ortodoxă

: Scris de admin; Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

Ortodoxia în Ruanda şi Burundi

Mitropolitul Inochentie de Ruanda şi Burundi vorbeşte despre lucrarea pe care o săvârşeşte Biserica Ortodoxă în ultimii ani, în condiții deosebit de grele, în aceste două țări africane.

Am început lucrarea misionară în Ruanda în urmă cu un an, iar în acest timp am reușit să punem bazele a opt comunități, și, de asemenea, să botezăm foarte mulți oameni. La început a fost foarte greu, și, din pricina lipsei preoților, am evitat să botezăm foarte mulți oameni. Cum puteam să botez oameni și mai apoi să-i las fără Liturghie? Era o mare problemă că nu puteau participa la Sfintele Taine. O altă problemă a fost lipsa spațiului de cult, lipsa bisericilor, așadar. Și o altă problemă care s-a ivit a fost comunicarea cu oamenii. Nu știu dacă cunoașteți, dar eu sunt din Uganda și nu cunosc limba care se vorbește în Ruanda. Cât am fost la Seminarul Teologic am învățat swahili, dar când am ajuns acolo am descoperit că nu vorbesc toți swahili, așa că a trebuit să învăț dialectul lor, kirundi. Însă, când am mers în sate, am văzut că slujbele care se fac, Dumnezeiasca Liturghie, Cununia, Botezul nu sunt traduse în limba poporului, astfel că a trebuit, precum Sfinții Chiril și Metodiu, apostolii slavilor, să învăț și eu Liturghia în limba poporului și, slavă Lui Dumnezeu, până acum ne-am descurcat foarte bine.
Nu avem biserici, dar, totuși, acestea există. Pentru că biserica sunt oamenii, nu este neapărat clădirea. Așa după cum o casă care nu este locuită nu poate fi numită casă. De aceea, le-am spus oamenilor să aibă răbdare, până când vom obține un teren pentru a ridica biserică. Fiindcă am învățat limba, am început să le fac cateheză oamenilor și îi auzeam pe aceștia cum întrebau nedumeriți: ,,De ce acest episcop nu vrea să ne boteze? Din ce motiv? Noi credem cu tărie iar acesta nu vrea să ne boteze”. Atunci, eu, auzind aceasta, la una dintre orele de cateheză le-am spus:

,,Cum ar fi dacă aș veni să vă cer fiica de soție, fără ca eu să am o casă, un loc unde să locuim? Fără casă, fără masă, fără un pat, ce ne-am face? Iar mâine-poimâine vom avea şi un copil. Iar eu să plec iar acest copil să nu ştie cine este tatăl lui”. Am încercat să le explic astfel, că, motivul pentru care întârzii este că nu am un teren pe care să ridic biserica. Iar eu nu vreau să fiu un tată care nu are responsabilitate faţă de copiii săi. Încet, încet am început să botezăm şi am hirotonit şi 4 preoţi în Ruanda. Există 8 comunităţi creştine şi ar trebui să înfiinţăm şi altele. Cum scrie în Evanghelie, ,,secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini”.

În Ruanda nu a fost deloc uşor să funcţionăm, pentru că acolo a fost război civil, au fost genociduri, iar guvernul nu permite să facem misiune. Guvernul a cerut de la noi să îi prezentăm un regulament de funcţionare, în trei limbi, şi doar aşa ne-au permis să ne desfăşurăm activitatea. Am întâmpinat greutăţi şi fiindcă unii, rău intenţionaţi, au spus autorităţilor că noi, de fapt, nu ne adunăm pentru a ne ruga şi a citi Sfânta Scriptură, ci pentru a face politică.

Apoi, pentru a primi autorizaţie ca să ne desfăşurăm activitatea trebuia să avem un birou. Au venit la mine şi m-au întrebat: ,,Dumneavoastră, preasfinţite, unde aveţi reşedinţa?”. Le-am spus că episcopia mea este Burundi şi Ruanda, iar reşedinţa mea este la Bujumbura (Burundi). ,,Nu, mi-au spus, Ruanda este un stat independent, la fel ca şi Burundi. Nu puteiţ să aveţi reşedinţa în Burundi şi să desfăşuraţi activităţi în Ruanda. Trebuie să aveţi şi aici reşedinţă, birou. Dacă vrem să vă căutăm, unde o să vă găsim, aşadar, dacă nu aveţi birou aici? Adică, eşti episcop cu geanta după tine, briefcase?”. Astfel, am fost nevoit să închiriem un birou şi o casă. Este locul unde ne desfăşurăm activitatea. Nu este uşor, condiţiile sunt dificile, pentru că autorităţile ne ţin sub supraveghere. Atunci când am botezat mai mulţi oameni, guvernul a trimis oameni să ne supravegheze. Vroiau să ştie dacă suntem o religie adevărată, dacă nu cumva facem magie. Unii au născocit vorbe că noi ne închinăm diavolului, pentru că ne îmbrăcăm în negru, purtăm barbă. Iar la botez, ce facem cu părul celor botezaţi, nu cumva îl tăiem ca să facem farmece? Iar despre cârja episcopului spuneau că are doi şerpi în partea de sus, şi câte şi mai câte…Noi a trebuit să explicăm foarte bine tot ceea ce urma să facem la Botez pentru ca oamenii să ştie despre ce este vorba. Apoi, au fost alte probleme legate de împărtăşire. În Ruanda au interzis, din pricina virusului Ebola, să-i împărtăşim pe oameni din acelaşi potir. Când au văzut cum merg toţi să se împărtăşească, ne-au spus că acest lucru nu este bun, pentru că oamenii pot lua virusul şi să-l transmită mai departe. Atunci, guvernul ne-a întrebat dacă nu există un alt mod de a-i împărtăşi pe oameni, noi le-am spus că aşa se procedează în Biserica Ortodoxă, şi, dacă vom merge în alte ţări unde există Biserică Ortodoxă, vom vedea că oamenii procedează la fel. Noi, însă, nu obligăm pe nimeni ca să se împărtăşească cu aceeaşi linguriţă. Dar aceasta a fost o problemă şi constituie încă o problemă, pentru că statul a vrut să ne interzică să ne desfăşurăm activitatea aşa cum trebuie.

De asemenea, atunci când am botezat mai mulţi oameni la un râu, au venit şi ne-au spus că nu putem face aşa ceva pentru că oamenii s-ar putea îmbolnăvi de boli de piele, că s-ar molipsi de la unul la altul şi multe asemenea. Atunci a trebuit să le explică că noi credem că Tainele noastre, şi mai ales Dumnezeiasca Împărtăşanie este foc ce arde toate bolile, cele sufleteşti, dar şi cele trupeşti. Încercăm să explicăm în acest fel dar, de cele mai multe ori acest lucru nu e uşor.

Lucrarea pe care o facem acolo necesită foarte multe strădanii. De ce? Oamenii care vin la noi ca să se boteze vin dinspre alte crediţe şi aduc cu ei şi credinţa lor pe care au dobândit-o înainte. În cele mai multe religii africane, abaterea de la normele comunităţi atrage după sine anumite pedepse. Se întruneşte un consiliu şi se stabileşte o pedeapsă pentru cel care a încălcat normele de conduită din comunitatea respectivă. Ori, în Biserica Ortodoxă nu există aşa ceva, iar eu a trebuit să le explic acest lucru. A trebuit să le explic că cel care greşeşte nu va fi pedepsit ci, din contră, va fi înconjurat cu şi mai multă dragoste din partea noastră. Nu îl ducem în faţa vreunui tribunal şi nici nu îl excludem din comunitatea noastră, pentru că noi suntem ca o familie. Atunci când copilul nu-şi ascultă părinţii şi pleacă de acasă şi are vreun accident sau ia vreo boală, nu este îndepărtat din familie de către părinţi. În acest mod încercăm să le dăm exemple care să le folosească în viaţa de zi cu zi. Le spuneam despre pocăinţă că se aseamănă cu hainele pe care le purtăm. Le purtăm, se murdăresc, le spălăm iar apoi o luăm de la capăt. La fel este şi pocăinţa. Unii oameni nu îţeleg foarte bine acest lucru. Este vorba şi de nivelul de educaţie al poporului dar şi de cultura specifică fiecăruia. Am slujit şi în Uganda şi în Kenya, iar lucrurile sunt diferite faţă de Ruanda şi Burundi, care tocmai au trecut printr-un război civil iar preţurile produselor, în general, sunt foarte mari. Unele ţări nu produc nimic ci doar importă. Există multe probleme. În Burundi, la Bujumbura am ridicat şi o şcoală dar la scurt timp a izbucnit războiul iar oamenii au fugit cu toţii peste graniţă ca să scape. Când s-au întors, nu au mai găsit nimic, iar pământurile le fuseseră confiscate. Statul le-a construit mai apoi case ca să aibă unde să locuiască. Este foarte greu să-ţi laşi agoniseala de-o viaţă şi să pleci într-o zi, ca refugiat într-o altă ţară. Asta se întâmplă aici, din păcate.

Cu toate acestea, am reușit să ridicăm acolo o școală și o biserică. Oamenii care trăiesc acolo sunt din triburi diferite, hutu, tutsi și bantu, și de-a lungul timpului au fost conflicte sângeroase între ei. Statul a construit case pentru toți, ca să aibă un acoperiș deasupra capului. În biserică domină o atmosferă de prietenie, toți cântă sunt veseli etc. Însă, cum se termină slujba și ies afară încep să se certe aducându-și aminte că unul i-a luat casa celuilalt, altul i-a omorât nevasta ori copilul altuia, altul i-a luat pământul nu știu cui și tot așa. E, în această țară, în aceste condiții am reușit să ridicăm o școală generală. Pentru că nu exista școală generală acolo. Cea mai apropiată școală era la 10-15 km. Această școală înseamnă foarte mult pentru copiii de acolo. Chiar dacă, într-o sală învață în jur de 140 de copii. Ce poate să facă mai întâi profesorul atunci când are 140 de copii în față? Acolo familiile sunt foarte numeroase, fiecare familie are mai mult de 5 copii. Nu există suficiente cărți, caiete ori creioane. Când un copil primește un caiet, se bucură de parcă ar fi primit cel mai mare dar. Învățătorul este nevoit, de foarte multe ori, să taie un creion în trei-patru bucăți pentru că nu sunt suficiente creioane pentru toți copiii. Școala este gratuită, dar părinții nu-și permit să ia copiilor nici măcar un creion. Părinții, ce să ia mai întâi de banii pe care îi câștigă într-o zi, o pâine sau un creion? Cei mai mulți au câte cinci-șase copii.

Cei mai mulți copii care merg la școală sunt băieți pentru că fetele nu sunt lăsate și pentru că nu au haine potrivite – ca să-și acopere trupul, vreau să spun. Cum să trimiți o fată la școală dacă nu are cu ce să se îmbrace? Apoi, când se măresc, mai sunt și alți factori care țin de igienă, înțelegeți…Iar pentru a merge la școală un an întreg acești copii au nevoie de foarte multe lucruri. Oamenilor care ne ascultă sau ne văd li se par, poate, lucruri exagerate pentru vremea în care trăim, dar aceasta este realitatea.

Știm că în Grecia există oameni care vor să ajute, de aceea se strâng lucruri de primă necesitate și se împachetează după care sunt trimise apoi acolo unde este nevoie. Dar este foarte greu să trimitem aceste containere pentru că sunt taxe foarte mari. Iar Statul nu vrea să ajute pentru că s-a creat un precedent, mai demult, când au sosit astfel de ajutoare – prin intermediul unor fundații care nu aveau legătură cu Biserica Ortodoxă – și erau vândute. Astfel că Statul a hotărât ca tot ce ajunge sub formă de ajutoare să fie supuse taxelor. Astfel că, acum, sub ascultarea Patriarhului nostru, ne îndeplinim misiunea noastră în aceste condiții, și, chiar dacă trecem printr-o perioadă de criză, știm că dragostea este mai presus de orice criză.

Slavă Domnului că există multe asociații creștin-ortodoxe din Grecia care se ocupă cu misiunea creștină și oricine dorește să ajute se adresează acestor asociații iar aceste ajutoare vor ajunge în Ruanda, în Burundi, în Ghana în acest fel. Însă, pot ajuta și în alt fel. Există oameni care merg acolo pentru a catehiza. Știți că, cineva, mergând acolo pentru a catehiza, poate să ajute foarte mult numai cu prezența, pentru că oamenii vor înțelege că unul ca acesta a lăsat toate ale sale și a mers ca să fie împreună cu ei. Acest lucru îi impresionează pe oameni și îi poate schimba. Dar nu doar oamenii de acolo se vor schimba, ci și cel care merge acolo ca să catehizeze. Întorcându-se acasă, în continuare, va fi alt om. Pentru că, poate, erau câteva lucruri pe care nu le înțelegea pe deplin sau nu le lua în serios. O astfel de experiență o să-i dea foarte mult de gândit. Va vedea acolo cât de important poate fi un creion, căruia el nu-i dădea mare importanță. Lucrurile pe care aici le aruncăm pentru că le considerăm vechi, acolo, în Africa pot bucura un suflet de om. Ceea ce aici este nimic, acolo este o adevărată comoară. Astfel, pentru oamenii de acolo, orice ajutor este binevenit, este o adevărată comoară și poate să aducă multă alinare.

După cum am mai spus, acolo lucrurile sunt destul de scumpe și, de multe ori, patriarhul și ceilalți arhierei întâmpină foarte multe greutăți pentru că oamenii sunt din triburi diferite, cu obiceiuri diferite, și noi trebuie să învățăm obiceiurile lor. Chiar dacă suntem din aceeași țară, atunci când fiecare vorbește în dialectul lui, este ca și când cineva ar vorbi cu tine în limba chineză fără ca tu să înțelegi măcar un cuvânt din ceea ce spune.

Prezența Bisericii Ortodoxe în Africa este cu totul altceva față de celelalte credințe. Cu toate acestea, deși se face cateheză de câțiva ani, mai există oameni acolo care cred în vrăjitorie și se închină idolilor. Din păcate, toate acestea există încă. În unele locuri mai au loc chiar și jertfe umane și multe altele. Biserica încearcă, în felul ei, să-i apropie pe toți acești oameni, nu prin constrângere, încercând să le arate că există și altceva față de ceea ce știu ei. Biserica Ortodoxă nu impune nimic, iar acestor oameni, care vin către noi, le spunem că în Biserica Ortodoxă omul trebuie să se simtă liber. Le spunem, de multe ori, că Biserica are o ușă prin care toți cei care vor intră. Dacă le place, pot rămâne. Și chiar dacă pleacă se pot mai apoi întoarce, pentru că Biserica Ortodoxă este precum tatăl din parabola Fiului risipitor. Astfel, ei observă că Biserica Ortodoxă nu seamănă cu celelalte credințe.

: Scris de admin; Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

Un înger se naşte pe pământ

Sfântul Evanghelist Marcu îşi deschide Evanghelia cu începutul predicării între oameni şi al slujirii lui Hristos în lume. Şi nu întârzie să înfăţişeze în adevărata ei însemnătate profeţia lui Maleahi despre Botezătorul Ioan, înger care va merge înaintea feţei Domnului: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele (Maleahi 3,1).

Proorocul Maleahi şi Evanghelistul Marcu îl numesc pe Ioan înger, pentru că Ioan a fost în viaţa sa ca un înger din cer, mai aproape decât toţi oamenii de vieţuirea îngerească. Apoi, ca să se vadă limpede că ţinta lucrării pe pământ a lui Hristos a fost să facă din oameni îngeri, din oameni muritori, păcătoşi, robi din fire, să facă fiinţe fără de moarte, fără de păcat, aşa cum sunt şi îngerii în ceruri. Ioan asemenea unui înger mai întâi, prin ascultarea faţă de Dumnezeu. Apoi, prin libertatea faţă de lume; şi în al treilea rând, prin negrija faţă de trup.

Îngerii ascultă desăvârşit de Dumnezeu. Lor li se dezvăluie în fiecare zi tainele de negrăit ale înţelepciunii, puterii şi iubirii lui Dumnezeu iar ascultarea lor faţă de Ziditorul izvorăşte din bucurie şi supunere. Sfântul Ioan şi el a fost ascultător lui Dumnezeu din tinereţile sale. Fiind născut din părinţi în vârstă, a rămas orfan din copilărie şi nu 1-a mai avut decât pe Dumnezeu drept Părinte. S-a dus în pustie (Luca 1, 80) pentru ca duhul lui să fie zi şi noapte una cu voinţa Dumnezeului Celui Viu. S-a dăruit cu totul lui Dumnezeu, doar de la El aşteptând totul.

Ioan mai este asemenea îngerilor şi prin neatârnarea sa faţa de lume şi de oameni. Nefiind legat în nici un fel de lume, Ioan, ca un înger al lui Dumnezeu, tuna fără patimă asupra mai-marilor Ierusalimului, înaintea cărora oamenii se plecau ca în faţa unor idoli: „Neam de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” (Luca 3, 7), şi vărsa mustrări asupra lui Irod pentru toate relele pe care le-a făcut (Luca 3, 19). Ioan ţinea seama numai de Dumnezeu şi de voia Lui. Nu făcea deosebire între oameni, nu se uita nici la haină, nici la cin, nici la ştiinţă, nici la avere, nici la ani, ci numai la suflet.

Şi iarăşi, Ioan era ca un înger prin negrija faţă de cele pământeşti. Îngerii nu sunt făpturi trupeşti ca oamenii, ei sunt înveşmântaţi în trupuri cereşti (I Corinteni 15, 40). Îngerii nu au nici o grijă de sine. Nu se ostenesc îngrijorându-se ce vor mânca, sau ce vor bea, sau cu ce se vor îmbrăca. Îl slujesc pe Dumnezeu şi ştiu că de la El au hrană şi adăpare şi îmbrăcăminte.

Ioan se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Nu bea nici vin nici băutură tare. Dar nu se spune că n-ar fi avut vreodată ce mânca şi ce bea. Nu lăcustele şi mierea îl hrăneau, ci puterea lui Dumnezeu care se împărtăşeşte credincioşilor Lui prin acelea. Nu-şi făcea griji Ioan nici pentru haine şi locuinţă. Casa lui era pustia acoperită de bolta cerului, şi haina lui din păr de cămilă, încinsă cu o cingătoare de piele. Şi Ilie se încingea cu o curea de piele, semn al morţii patimilor şi al împlinirii voinţei lui Dumnezeu. Dormea fie sub cerul liber fie în vreuna din multele peşteri din pustia de dincolo de Iordan.

Despre înfăţişarea sa fizică, Părintele Ion Buga creionează, poate în linii prea dure, aspectul său: „Era la înfăţişarea trupească sălbatic şi înfricoşător şi fără asemănare cu ceilalţi oameni, din pricina petrecerii îndelungate în pustie. Avea pârul capului des și încâlcit, faţa-i era arsă de soare, subţire la trup, iar braţele şi coastele îi erau atât de slabe încât semăna cu un păianjen. Şi picioarele lui semănau cu cele ale lăcustelor. Vorba îi era aspră şi dulce; aspră pentru cele de ruşine, dulce în predica spre pocăinţă. Şi într-un cuvânt, precum îi era hrana miere sălbatică aşa îi era şi învăţătura, amestecată cu dulceaţă şi asprime”.

(extras din Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, 2006, pp. 71-72)

Sursa

: Scris de admin; Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

Izvorul Tămăduirii - praznic închinat Maicii Domnului

Înfiecare an, în prima vineri după Pasti, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat înapropierea Constantinopolului.

Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întalneste un bătran orb care îi cere să-i dea apa şi să-l ducă în cetate. Leon va cauta în apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: "Nu este nevoie să te osteneşti, caci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei intunecaţi". Leon va face ascultare şi astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Ii va spăla faţa cu această apa, iar orbul va începe să vadă.

După ce a ajuns împarat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai tarziu, împaratul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserica şi mai mare. Aceasta biserică a fost distrusă de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe. Credincioşii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot închina in biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea unde există pana astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii, se sfinţesc apele

Creştinii ortodocsi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasmă Mică.

În vorbirea populară, aghiasmei i se mai spune şi aiasmă. Cuvantul aiasma vine de la iazmă. In DEX, cuvântul iazma, iezme, cu sensul de "arătare urâtă şi rea, năluca, vedenie", este indicat ca şi în DLR cu etimologie necunoscută.

Se cere o explicaţie în legătură cu sensul cuvântului iasma-iazma, de "arătare urâtă şi rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apă sfinţită". Explicaţia este urmatoarea:

După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeţte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: "Mântuieţte, Doamne, poporul Tau, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic daruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tau". Astfel, s-a reţinut în popor că scopul urmărit prin aiasma este de a alunga "arătarea urâtă şi rea", adică duhul cel rău.

Izvoare tămăduitoare la noi în ţară

Manastirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă aici in anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor.

La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a făcut o minune, exista un alt izvor cu apă vindecătoare.

Un alt loc in care putem gasi izvor cu apă vindecatoare este Manastirea Horaicioara. Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri să primeasca apa de la aceste izvoare minunate.

Izvorul Tămăduirii - Tradiţii si credinţe populare

În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenti fac legământul juvenil. Acest legământ se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

Profesorul Ion Ghinoiu mentioneaza ca in unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.

Adrian Cocosila

: Scris de admin; Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

sfanta_si_marea_sambata_-_tanguirea_maicii_domnului_6

Sfânta şi Marea Sâmbătă

În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică. Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare:

"Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; și iarăși mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă. Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru. Căci după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul stricat și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor. Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc? Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu?

Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor. Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului. Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus: "Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași". Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: "Mă voi scula?". Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor! Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit. Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea. Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și pe cei ce-i mâncase și-i ținea din veac în pântece. Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin!"

("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS 1999)

Sursa

: Scris de admin; Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

Sfânta și Marea Miercuri

În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50.

În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Miercuri prin lectura Sinaxarului din care aflăm: "Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți Evangheliștii. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei, arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint. Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.

Dumnezeiescul Ioan, împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evangheliști, au arătat și cum era mirul. L-au numit curat și de mare preț. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi. Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numește alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă și e făcut fără toartă; un astfel de vas se numește amforă. Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorțișoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată și untdelemn". ("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS, 1999)

Miercuri se săvârșește Liturghia darurilor înainte sfințite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marți în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul II, versetele 11 la 22 și cartea Iov capitolul II, versetele 1 la 10. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul XXVI, versetele 6 la 16. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marți și miercuri unite cu Vecernia zilei următoare.

Sursa