Educația pentru sănătate versus educația sexuală – o bătălie a resurselor
Rodica Bărbuță & Camelia Moldovan, Fundația MATCA 2000

De la bun început trebuie să spunem că ne numărăm printre organizațiile care nu numai că susțin necesitatea Educației pentru sănătate în școală ci chiar pledează pentru ea și pentru parteneriatul între factorii din sistemele de educație și de sănătate. Este și motivul pentru care, în anul 2011, am elaborat și susținut într-o conferință internațională a medicilor, alături de colegii din consorțiu, lucrarea „Sănătatea și educația – domenii de convergență interdisciplinară”.

Da – într-o țară în care vezi că instituții, companii și cetățeni nu respectă mediul în care trăim, poluând aerul pe care îl respirăm, apa, solul, hrana, distrugând pădurile, contribuind la distrugerea unor specii valoroase pentru echilibrul ecosistemului, la înrăutățirea schimbărilor climatice care ne afectează pe toți și promovând sau adoptând un stil de viață nociv;

– într-o țară și o Europă în care natalitatea este în scădere iar incidența unor fenomene cum sunt obezitatea, scăderea tonusului fizic și motricității, incidența unor boli degenerative, a afecțiunilor psihice, rata îmbolnăvirilor sunt în creștere pe toate categoriile de vârstă dar, cel mai îngrijorător – pe segmentul de copii și tineri, ducând și spre o creștere a cheltuielilor aferente din sistemele de sănătate și asistență socială, în detrimentul celor alocate educației, creșterii nivelului de trai sau investițiilor;
– într-o țară și o Europă în care, deși aparent ne luptăm pentru respectarea drepturilor omului și familiei, mass-media promovează din ce în ce mai agresiv violența, libertinajul și pornografia, personajele și modelele sociale negative ca și multe alte ”nu așa!”…programele de educație pentru sănătate, la fel ca și cele pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, caracterului și de educație civică în școală pot face multe pentru a remedia situația.
Pentru că, în societatea modernă, cele mai răspândite boli, inclusiv sociale, pot fi evitate prin prevenție – iar prevenția se face în primul rând prin educație. Opționalul „Educație pentru sănătate” – bune și mai puțin bune

În ce privește programele de educație pentru sănătate, care vizează educarea copiilor (și indirect a adulților) pentru adoptarea unui stil de viață sănătos, reducerea îmbolnăvirilor și a comportamentelor cu risc pentru sănătate – ele au fost introduse în anul 2001 la cererea cadrelor didactice – dar fără un plan de implementare concret, raportat la nevoile și resursele reale. Ministerul Educației a adoptat la finele anului 2004 și o programă școlară (revizuită, modulară) pentru întregul ciclu preuniversitar. Și trebuie să spunem că este o programă bună, care corespunde ciclurilor de dezvoltare ale copilului/ adolescentului.

Dar această programă este, cumva, lăsată la latitudinea școlii și a cadrelor didactice.
La altitudinea școlii, întrucât nu este inclusă în curriculum obligatoriu – din cauza cerințelor prea mari de la celelalte materii de bază (ca și cum educația pentru sănătate nu ar fi la fel de bază, importantă!), ci este definită ca un opțional – putând fi, sau nu, introdusă în acel CDȘ.
La latitudinea profesorilor, deoarece ei pot opta pentru felul în care vor parcurge temele din aceste programe – deși nu s-a investit încă nici un leu pentru pregătirea lor în această direcție. Și pentru că nu există manuale (și cele care există sunt opționale) decât pentru ciclul primar și cel gimnazial.

La Dezbaterea „Educație pentru Sănătate” din noiembrie 2015, organizată de Administrația Prezidențială, când s-a discutat atât despre eficiența cât și despre problemele legate de aceste programe, s-a evidențiat printre altele faptul că, doar un mic procent din populația școlară a beneficiat de aceste programe de educație (6% în anul școlar 2014-2015).
La această dezbatere, pe lângă alte provocările existente – cum este modul în care toți actorii interesați – copilul, părinții, familia extinsă, școala, comunitatea, cadrele medicale etc. pot fi implicați, își pot concerta intervențiile, precum și necesitatea cercetării modului în care s-a desfășurat acest program și care a fost impactul lui, s-a pus (destul de târziu!!) problema asigurării condițiilor și resurselor materiale și umane necesare pentru derularea acestui program, în special în zonele rurale sau dezavantajate.
Nici în momentul derulării dezbaterii, după 14 ani de la lansarea programului, nu se identificase cea mai bună opțiune în ce privește introducerea Educației pentru sănătate în cadrul programei școlare – ca materie opțională sau obligatorie sau prin plasarea temelor din acest program în contextul altor teme.
De asemenea, nu erau identificate nevoile reale ale beneficiarilor direcți și indirecți, nu sunt asigurate competențele adecvate pentru formatori, nu s-a făcut armonizarea cu celelalte discipline și nici armonizarea macro – cu politicile de prevenție din domeniul sănătății.

Și evident că toate acestea sunt legate și de carențele de finanțare (și în alte resurse) ale sistemului de educație.
Educația sexuală explicită nu este educație pentru sănătate și nu își atinge scopul declarat, ci doar pe cel ideologic
În paralel, se derula și se derulează în continuare campania (destul de agresivă) organizațiilor care promovează ESE – Educația Sexuală Explicită (comprehensivă) ca pe ceva necesar și urgent de a fi inclus în programa obligatorie din școli, încă din clasele primare.

Deși este evident că nici în acest caz nu sunt identificate oportunitatea și nevoile reale, impactul asupra dezvoltării copilului al unei astfel de educații – ruptă de educația pentru sănătate (și, din punctul de vedere al resurselor – în detrimentul ei), modalități corecte de implementare, resurse financiare și umane, coordonarea cu ceilalți actori interesați – familia, comunitatea etc. Dar, paradoxal, pentru acest tip de programe s-au găsit surse de finanțare (private) și căile de a fi implementat în aproximativ 2600 de școli din România, cu manuale care nu au primit girul Ministerului Educației și cu formatori care, în general, aparțin organizațiilor care reprezintă vocea comunității LGBT.

Ne-am uitat și noi peste o serie de cercetări și articole privind impactul educației sexuale care s-a derulat în mai multe țări, mai grăbite să-și asume argumentele de beneficiu și necesitate ale unei astfel de educații cum este cea ESE. În cadrul studiului nostru, pe care am început să îl realizăm la solicitarea Alianței Părinților, vom detalia mai mult pe această temă, dar iată câteva citate din aceste documente:

”În ultimii 30 de ani am văzut o creștere substanțială a furnizării de programe de educație sexuală în școlile secundare, și totuși UK are cea mai înaltă rată de concepție la adolescenți din Europa de Vest și infecțiile cu transmitere sexuală au continuat să crească. Nu există nici o dovadă că începând educația sexuală în clasele primare se vor produce rezultatele pe care educația sexuală de la gimnaziu nu a izbutit să le producă. Promotorii educației sexuale încearcă să ne alunge temerile spunând:” Nu-i învățăm despre sex la vârsta de cinci ani, dar este important ca ei să cunoască numele corecte ale organelor lor sexuale”. Nu pot să văd cum asta m-ar fi ajutat în viață. Este neconvingător să spui că, copiii riscă ceva dacă nu învață numele corecte ale acelor părți din anatomia lor din școala primară.

Vârsta la care copilul trebuie să fie învățat despre sex este o chestiune asupra căreia părintele trebuie să hotărască, în funcție de copil. Nu există o vârstă fixă la care un copil are nevoie să afle x, y sau z, în așa fel încât să fie vital să fie impus un curriculum de educație sexuală pentru toate școlile. Introducerea educației sexuale la o vârstă fragedă riscă să distrugă acel sens natural de rezervă al copilului – copilul are un sentiment de stinghereală și protecție cu privire la părțile lui intime. Departe de a fi un handicap, aceste inhibiții naturale sunt sănătoase și furnizează o protecție împotriva abuzului sexual și atitudinilor cazuale în ce privește intimitatea sexuală de mai târziu.

Educația sexuală așa cum este ea predată în multe școli este o parte din problema societății noastre sexualizate. Adăugând mai multă educație sexuală la curriculum la o vârstă încă și mai fragedă nu face decât să exacerbeze problema. Există foarte puține lucruri pe care trebuie să le știe copilul. Cel mai important lucru este să dezvolți caracterul copilului pentru ca ei să învețe să se auto-controleze”.

Norman Wells, Director of the Family Education Trust, http://www.famyouth.org.uk

„Mai multă cunoaștere nu este întotdeauna corelată cu un comportament mai sigur"

….Un număr de studii a arătat că, cunoștințele despre sănătatea sexuală nu sunt în mod necesar corelate cu un comportament mai sigur. Un studiu al studenților din UK a descoperit că, în ciuda faptului că știau despre transmiterea și consecințele STDS, mulți studenți continuau să se angajeze în comportamente de risc.

Un studiu al International Journal of Nursing Studies a concluzionat, “Adolescenți cu mai multe cunoștințe despre sex nu au în mod obligatoriu un comportament sexual mai sigur.”

În mijlocul anilor 2000, New Brunswick a introdus acel tip de curriculum progresiv în favoarea căruia se ducea o campanie de advocacy. Între 2006 și 2010, rata sarcinilor la vârsta adolescenței a crescut cu aproape 40%. Descoperirea ne amintește că decizia de acțiune sexuală a adolescenților este influențată de factori complecși, care trec dincolo de simplul fapt de a avea un curriculum potrivit.”

                                 Sursa: Peter Jon Mitchell, Senior Researcher, Institute of Marriage and Family Canada

„Supra-expuși și nepregătiți: Efectele expunerii timpurii la un conținut sexual"

Cercetătorii au stabilit de mult că adolescenții care văd filme sau ascultă muzică care înfățișează ”farmecul” băuturii, uzului de droguri sau violenței tind să se angajeze și ei în astfel de comportamente. Un studiu din 2012 arată că filmele influențează atitudinile și comportamentele adolescenților. Studiul, publicat în Psychological Science, a descoperit că, cu cât adolescenții au fost mai mult expuși la un conținut sexual în filme, cu atât mai devreme au început să aibă relații sexuale întâmplătoare, neprotejate.

În alt studiu, băieții care fuseseră expuși la o media explicit sexuală, erau de trei ori mai probabil să se angajeze în sex oral și de 1,5 ori mai predispuși să aibă relații sexuale complete. Fetele tinere expuse la conținut sexual erau de două ori și respectiv, de 1,5 ori mai predispuse să se angajeze în astfel de activități. Cercetările au arătat de asemenea că adolescenții care au ascultat muzică cu referințe sexuale degradante erau mai predispuși să aibă activități sexuale decât cei care fuseseră mai puțin expuși.

De ce este mai probabil ca adolescenții să facă sex după ce au fost expuși la un conținut sexual în media? Așa cum noi citim anumite cărți și le arătăm filme educaționale copiilor noștri în speranța că ei vor învăța lecții despre caracter, media furnizează un tip de educație sexuală tinerilor. Mesajele media ”normalizează” experimentarea timpurie a comportamentelor sexuale și portretizează sexul ca întâmplător, neprotejat și liber de consecințe, încurajând activitatea sexuală mult înainte ca adolescentul/ copilul să fie pregătit emoțional, social și intelectual.

Sexul de mare risc. Cu cât copilul este expus mai timpuriu la un conținut sexual și începe să practice comportamente sexuale, cu atât este mai probabil să se angajeze în comportamente sexuale de mare risc. Cercetările arată că un copil care face sex înainte de vârsta de 13 ani este mai probabil să aibă parteneri multipli, să se angajeze mai frecvent în relații, să nu se protejeze și să utilizeze droguri și alcool înainte de a face sex. Într-un studiu al Dr. Jennings Bryant, mai mult de 66% din băieți și 40% dintre fete au raportat că au dorit să încerce comportamente sexuale pe care le-au văzut în media (sau în liceu, mulți dintre ei au făcut-o), ceea ce crește riscul de boli cu transmitere sexuală și sarcini nedorite….”

                                                                                                                          Sursa: Psychology today

Este evident că Rezoluția Parlamentului Europei despre care am vorbit în articolul anterior s-a bazat pe aceste studii și multe altele, care nu au cum să încapă în articolul de față. O parte din argumentele de mai sus le-am mai expus și noi, în articole anterioare.
În studiul nostru vom trata mai detaliat fiecare aspect dar nu ne grăbim să încheiem aici, pentru că vrem să aducem în discuție și alte tipuri de ”bătălie a resurselor”.

Prima este aceea care se poartă chiar la nivelul resurselor fiecărui copil în parte.
Așa cum subliniază atât cercetătorii din domeniul biologiei și epigeneticii, precum și cei din domeniul psihologiei și științelor creierului, fiecare individ are la dispoziție resurse limitate – bio-fizice, psihice, mentale. Vă mai amintiți de cartea lui Kahneman – Gândirea rapidă sau lentă? Sau de ce spunea cercetătorul Bruce Lipton despre bătălia dintre resursele pentru apărare sau dezvoltare la nivel biologic?

„Bătălia resurselor” despre care vorbim se dă și pe câmpul de resurse al fiecărui copil și tânăr și rezultatul dezvoltării lui depinde în cea mai mare măsură de felul în care el ”cheltuiește” aceste resurse. Dacă le risipește începând prea devreme activitatea sexuală – mare consumatoare de energie, nu îi mai rămân suficiente resurse de cheltuit pentru dezvoltarea lui fizică, emoțională, cognitivă și pentru învățare. 
Și ne mai mirăm de rezultatele academice din ce în ce mai slabe și că se îmbolnăvesc mai ușor și mai des..?

Cea de a doua bătălie se poate urmări tot la nivelul societății și a fost pusă în evidență de un antropolog, la începutul secolului XX.

Antropologul englez J.D. Unwin a cercetat într-o investigație științifică amplă raportul între sexualitate și cultură (J. D. Unwin, Sex and Culture, Oxford University Press 1934). El a vrut, la începutul anului 1930, să verifice teza lui Sigmund Freud conform căreia cultura se bazează pe ”sublimarea instinctului sexual”.  Unwin examinează optzeci de „societăți necivilizate” și culturile superioare ale babilonienilor, sumerienilor, atenienilor, romanilor, anglo-saxonilor și englezilor, pentru a clarifica întrebarea: Ce influență au normele sexuale ale unei societăți asupra înălțimii culturale? Rezultatul? Într-o propoziție concisă: Cu cât limitarea sexuală este mai mare, cu atât nivelul cultural este mai înalt, cu cât este mai redusă limitarea sexuală, cu atât mai scăzut este nivelul cultural. 
”Acestei reguli nu-i revine nici o excepție. Culturile pășesc pe scena istoriei atunci când limitează drastic posibilitatea satisfacerii instinctului sexual, și coboară de pe scena istoriei atunci când permit coborârea sexualității la nivelul animalic al satisfacerii necontrolate a instinctelor…În analele istoriei nu există nici un exemplu al unei societăți care a manifestat pe o anumită perioadă energie socială mare, fără a fi fost absolut monogamă.”
J. D. Unwin explică aceasta astfel:
”Oricare societate umană posedă energie socială potențială. Dar ea se realizează numai atunci și în măsura în care se renunță la instinctul sexual. Energia socială rezultă din conflictul emoțional, care, în cazul renunțării la satisfacerea instinctuală, este inevitabil. Acest conflict generează idei și gânduri noi, care conduc la conduite noi.” 
”Cantitatea de energie și profunzimea gândirii depind de măsura limitării, impuse de către aceste norme sociale. Dacă abstinența obligatorie este mare, atunci societatea dispune de energie mare; dacă este mică, are energie puțină; dacă nu există nici un fel de limitare, nu are nici un fel de energie; ea rămâne potențială.”
”De aceea, limitarea satisfacerii instinctului sexual trebuie considerată cauza progresului cultural.”

Gândindu-ne la toate cele de mai sus ne putem întreba: Oare pe noi, cine ne vrea afară de pe scena istoriei, de ne vâră pe gât ”dreptul la exprimarea sexuală” de la vârste cât mai mici?