Scrisoarea deschisă a Alianței Părinților :
„Dansul la bară pentru fetițele de 6-12 ani – un pas spre prostituția infantilă”
Doamnă Primar Gabriela Firea,
Domnule Ministru Mircea Dumitru,
Domnule Comisar Marius Voicu,
Am aflat cu stupoare de organizarea în data de 10 septembrie a.c. la Palatul Național al Copiilor din București a unui „concurs” de dans la bară în cadrul căruia o secțiune importantă este dedicată copiilor între 6 și 12 ani.
Spectacolul „Miss pole dance România” a primit toate aprobările iar câștigătoarea va dansa pe 16 septembrie în cadrul unui alt spectacol cu participanți din alte țări ce se va desfășura tot la Palatul Național al Copiilor.
Organizatorii au declarat că doresc să „elimine stereotipurile față de acest sport” care își are originea în dansul din barurile de striptease, având o evidentă conotație sexuală. Nu înțelegem însă cum se va proceda în acest sens când copiii vor urca pe scenă și vor dansa înținute sumare urmând a fi filmați și aplaudați de către adulți. Culmea ironiei, pe scena unei instituții emblematice pentru educația copiilor din România.
Legat de impactul emoțional asupra copilului, psihologul Hanibal Dumitrașcu afirma: „Prima trimitere este în mod tradițional către această formă de dans erotic, care are un conținut sexual. Din perspectivă psihologică, un copil între 8 și 10 ani este stârnit de un asemenea subiect, care poate să îl acapareze. Aici putem vorbi de pervertirea psihologică a copilului, de afectarea simțului conștient și inconștient, de dezechilibrul emoțional al celor mici.”
Claude Knights, directorul Fundației Kidscape pentru protecția copiilor declara: „Fetițele vor copia, în inocența lor, mișcările obscene pe care le învață, nefiind conștiente de mesajul sexual pe care acestea îl trimit… Este foarte important pentru copii să facă mișcare și să aibă activități de grup, dar trebuie să le permitem copiilor să rămână copii. Expunerea copiilor la dansul la bară, la o vârstă așa de redusă, implică un risc uriaș.”
Considerăm că acest spectacol nu își are locul pe scena Palatului Național al Copiilor, fiind o pervertire a actului educațional și solicităm retragerea autorizației.
De asemenea, indiferent dacă are sau nu audiență, încurajarea unei asemenea manifestări este un pas spre prostituția infantilă și o invitație pentru pedofili. Cosmetizarea dansului la bară pentru fetițe sub denumirea de „sport” este de fapt un atac asupra inocenței copiilor.
Solicităm autorităților să intervină pentru a proteja drepturile copilului.
Președinte Cristian FILIP,
Alianța Părinților din România
http://aliantaparintilor.ro
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.