Am plecat, ca de obicei, din zori! Abia așteptam să întalnesc Oamenii dragi...
Am urcat în autocar, a venit domnul Filip... rugăciunea de dimineață, cea de drum, ieșirea din București... și vine o întrebare din partea domnului Filip (Dl Cristian Filip, președintele fundației noastre, n.n.): de ce merge fiecare, dintre cei prezenți, în pelerinaj? Răspunsuri diferite: „merg la Părintele”, „pentru sănatate”, „pentru rugăciune”, „așa am dorit”... Și mă gîndeam de ce merg eu? De ce? De DOR! De dor de Părintele, de dor de Lumină, de dor să-mi încarc sufletul cu bucuria locurilor sfinte și cu bucuria de a avea langă mine oameni dragi, de dor de rugă împreună, de doruri multe, multe...
Am închis ochii și vocea binecunoscută a pornit „povestea” așteptată la fiecare drum. Face parte din bucuria și farmecul drumului! Și am ascultat, și am ascultat, și am mai comentat cu noua mea „colegă de bancă” (încă un Om de care să mă bucur!).
Interior Biserica Manastirii Cozia, sfințită la 1386 (conform pisaniei interioare)
Tot ascultând, am ajuns la Mănăstirea Cozia - loc cu semnificație deosebită pentru mine. Fiecare și-a spus rugăciunea cum a dorit. Eu am făcut ceea ce fac de cate ori ajung acolo: merg la părintele Pahomie să cer Binecuvantare...
Am plecat mai departe, pe drum de rugaciune, spre un loc care mă înfioară de fiecare dată: Aiud - Râpa Robilor. Acolo sufletul meu plânge mereu. Cred că voi fi la fel de impresionată și a o suta oară acolo. Nu am putere decat să cer iertare acelor Sfinți. Doamneeee!!!
Schitul Înălțarea Sfintei Cruci de la Aiud*
*„Acest monument ridicat cu atâta trudă în memoria eroilor şi martirilor noştri va rămâne un altar în faţa căruia vom veni să le ascultăm şoaptele, să ne înnoim juruinţele şi credinţa în idealul pentru care ei s-au jertfit.” (din Hrisovul de sfinţire)
Semnificația monumentului**
Semnificaţia monumentului aduce aminte de „un templu al durerii – perechi de cruci, oameni martirizaţi, fraţi prin moarte nu prin naştere, cruci gemene din tradiţia românească, înalte de 6 m, poartă pe umeri crucea grea a destinului”. („Calvarul Aiudului”)
Cele 7 cruci îngemănate simbolizează deopotrivă unitatea în suferinţă pe care au avut-o mucenicii, cât şi cele 7 taine ale Bisericii, iar crucea cea mare de deasupra reprezintă “crucea neamului” pe care ei au dus-o în spate. Braţele crucii mari sunt puţin înclinate având fiecare câte o gaură şi reprezintă ochii suferinţei neamului românesc, care sunt îndreptaţi spre cer şi imploră mila lui Dumnezeu pentru ţara noastră.
În biserică, crucea de spini ca simbol al suferinţei pe care aceşti mucenici au identificat-o cu urcuşul Mântuitorului pe Golgota. Treptele care urcă de la Sfântul Altar spre ieşire, în număr de 24, reprezintă urcuşul duhovnicesc pe care îl parcurgem după împărtăşirea cu harul lui Hristos, prezent în Sfintele Taine, pe Sfânta Masă.
Minuni ale Sfinților de la Aiud
**Sursa textului „Semnificația monumentului”
Icoana martirilor din închisorile comuniste de la Aiud
Și apoi iar la drum. Ajungem la locul special, dorit de fiecare: Prislop, la Părintele nostru drag! Lumina caldă, liniște, flori și rugăciune, rugăciune, rugaciune... Simți bucuria locului. Simți cum lacrimile ies din suflet ca să facă loc bucuriei că Părintele te-a primit și te mai ascultă încă o dată și stai langă mormântul sfant cât mai mult și tot spui Părintelui drag ce te doare, și spui până simți că sufletul tău atarnă de o bucată de cer!
Apoi, cu părere de rău, pleci la odihna de noapte pentru ca a doua zi să te întorci la Părintele (nu mai este Prislop... este la Părintele!) și să te bucuri de Lumina Sfintei Liturghii.
Încărcat cu bucuria trăirii la locul sfant o iei pe drumul înapoi învățand de la domnul Filip să ai grijă de suflet dar și de trup, pentru că trupul poartă sufletul... nu-i așa?
La capăt de drum îmbrățișezi oamenii cu care deja simți că ai ceva în comun și îți reiei zilele așteptand cu drag următoarea plecare, următoarea rugăciune împreună, următoarea bucurie a sufletului langă oameni dragi... (Mirela Orlandea)
Mai multe imagini din pelerinaj
