„Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.” (Matei, Cap.7)


Afis 9 ani Fundatia Arsenie Boca FormafinalaCui semănăm? La întrebarea aceasta căutăm răspuns atunci când ne bucurăm sau (uneori) ne întristăm cu privire la caracterul sau, mai târziu, faptele noastre. Semănăm înaintașilor, desigur. Spre bucuria noastră, semănăm românilor care au luptat și s-au jertfit ca neamul nostru românesc să dăinuiască pe aceste meleaguri. Patriotismul și naționalismul, iubirea de neam și de țară au devenit azi, spre rușinea noastră, termeni care sunt considerați depășiți, exagerați sau chiar împotriva democrației. O falsă democrație, departe de adevăr - adică de Dumnezeu -, o democrație a libertinajului, nu a libertății în Hristos.

DSC 6620„Suntem un neam binecuvântat”, ne spunea cu sinceritate, din adâncul inimii, părintele Emanuel Ganciu ieri, în seara întâlnirii noastre pentru o împreună amintire a trăirii românești în interiorul și exteriorul arcului carpatic de-a lungul vremurilor. Trăirea autentic românească nu este posibilă în afara credinței strămoșești ortodoxe de pe aceste meleaguri. A fi român este sinonim cu ortodoxia, căci din vremuri străvechi au venit aici să ne lumineze mintea și să ne deschidă inima către Hristos patru sfinți mari: Sf. Andrei, Sf. Filip, Sf. Pavel și Sf. Carp.
DSC 6623<Foto: Pr. Emanuel Gancea
A trăi cu demnitate, în iubire de Dumnezeu și de oameni, într-o continuă și conștientă rugăciune pentru găsirea/regăsirea identității românești a tuturor locuitorilor din Ardeal este calea unei posibile reconcilieri etnice în Transilvania, acolo unde românii au suferit și s-au jertfit în trecut – așa cum cartea Suferințele din Ardeal (autor Vasile Stoica) glăsuiește – sub conducerea nemiloasă și atroce a Regatului maghiar și Imperiului austro-ungar. Să fie imaginea aceasta doar o cicatrice adâncă și uscată pe obrazul României? Nu, din păcate acolo încă este o rană vie! 

Romaniaetnica 2011Românii care trăiesc în orașele și satele transilvane din Harghita, Covasna și Mureș sunt minoritari ca urmare a politicii de deznaționalizare care și azi, în secolul XXI, se întâmplă sub ochii adormiți ai conducătorilor din Regat, de la București. Adormiți? Da, plătiți să adoarmă pentru a obține o falsă putere în Parlament și în Guvern, bani murdari pentru a nimici și ultima fărâmă de simțire românească.
Putem să fim alături de frații noștri din Ardeal! Putem să fim, măcar în al 12 lea ceas, solidari! Mai putem face ceva pentru ca neamul românesc să nu dispară! Președintele fundației noastre, dl Cristian Filip, a creionat în cuvinte de profundă simțire viața celui care a fost VasileIMG 2129 Stoica, un foarte bun cunoscător și trăitor al vieții din Ardeal, un eminent om de cultură, scriitor și diplomat al României, autorul cărții Suferințele din Ardeal, a cărei ediții a V-a a apărut, cu prilejul Centenarului Marii Uniri, la Editura Arsenie Boca.                                                      Foto: Dl Cristian Filip >
PrAntimDavid<Foto: Preot Arhimandrit Antim David
Vorbindu-ne despre adevărul trăit în tinerețe în Ardeal, Părintele Arhimandrit  Antim David ne spunea că a întâlnit un român ungur de o mare sinceritate, un om de o mare valoare și înțelepciune, care i-a mărturisit că îl ajută pentru că, deși este ungur, el este deja român, aparține acum acestui neam! Ce milostiv a fost Dumnezeu cu acest om, dăruindu-i regăsirea identității sale! Este dovedit științific că modificarea genetică, după ani de conviețuire pe acest teritoriu românesc, s-a produs, românii unguri sunt frații noștri chiar și genetic!

IMG 2109Pe acest pământ românesc s-au mântuit oameni prin credință și mulți s-au sfințit prin jertfă. Pământul roșu al jertfelor ardelene este locul unde Părintele Arsenie Boca a venit în lume și unde, cu ajutor de la Dumnezeu, a reușit refacerea bisericilor și mănăstirilor ortodoxe, a revigorat credința strămoșească și a trezit dragostea de Dumnezeu în oameni și i-a ajutat să se întoarcă spre Acasă. Urmându-i exemplul, Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca a împlinit nouă ani de viață!

DSC 6643

Am fost împreună: membri fondatori – Dan Lucinescu, Ionel Rusei și Cristian Filip –, membriDlLUCINESCU91 de onoare – Pr. Arhimandrit Antim David și Pr. Mihai Dragomir -, membri ai fundației, prieteni și suporteri la serbarea celor 9 ani de activitate. Să dea Dumnezeu să fim mereu alături în adevărul prezentului și să putem înfăptui roade după cum ne sunt rădăcinile românești în ortodoxie: puternice și adevărate!                                                Foto: Dl Dan Lucinescu >

DSC 6664La finalul serii, cântând împreună Treceți batalioane române Carpații și Trezește-te române! am știut că vâna românească nu a secat în noi, că încă putem să simțim românește și cu ajutorul lui Dumnezeu vom lupta împreună pentru ca neamul nostru să nu dispară:

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!

Mulțumiri tuturor participanților și în mod deosebit gazdei noastre generoase, Facultatea de Biotehnologie din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

De asemenea, mulțumim pentru fotografii dlor Olivian Breda și Ștefan Filip.

Imagini de la evenimentul nostru

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.