Fundatia Arsenie Boca - Din scrierile Părintelui

: Scris de admin; Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca

”O căsătorie creștină nu e cu putință decât între creștini convinși. Necredincioșii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Până când cineva e în afara credinței dreptmăritoare, tot ce face e păcat și păcatul îi este lege. Cu necredincioșii nu e cu putință viața curată. prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiți de Dumnezeu și înviați din moartea în care trăiesc. Căci câtă vreme sunt numai trup, sunt printre morți și când află despre Dumnezeu și suflet, învie din morți și încep pocăința.
Ajutați-le, răbdând toate de la ei, dar împotrivindu-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie neîntreruptă. ”Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului ( Efes.5, 22-24; 1 Cor.11, 3), dar când capul lui e păcatul și ” Dumnezeul lui e stomacul” n-are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morților duce la moarte; acolo să nu mergeți. De morți să n-aveți frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o și sfinții.”

Fragment din cartea Ridicarea căsătoriei la înălțimea de Taină, a Părintelui Arsenie Boca

-pictată de Părintele Arsenie Boca sub Nunta Fiului de Împărat, în Biserica de la Drăgănescu

Nunta din Cana Galileii - pictată de Părintele Arsenie Boca sub Nunta Fiului de Împărat, în Biserica Drăgănescu

: Scris de admin; Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca

Detaliu de fresca a Parintelui Arsenie Boca din
Biserica Sf Nicolae, Draganescu

„Înţelegând înfrânarea ca o condiţie de sănătate a sistemului nervos, iar desfrânarea ca o povârnire spre dezechilibru, e bine să precizăm limitele biologice şi psihologice ale acestei porunci a firii, evitând bănuiala de neînţelegere a chestiunii şi, pe cât cu putinţă, cârteala şi vijelia mâniei. Sunt oameni care ar vrea să petreacă după dreapta socoteală, dar nu îndrăzneşte nimeni să le-o spună. Chiar autorii de cărţi privitoare la această poruncă a firii dau sfaturi mai rele de cum ar da la vite. Ei nu consideră omul şi în natura lui morală şi spirituală. De i-ar îndruma măcar la rânduiala vitelor, ar fi cu mult mai înţelepţi. Medicul, care crede că, povăţuind pe oameni, n-are trebuinţă de suflet şi de Dumnezeu – autorul şi stăpânul vieţii – e, până la un loc, un bun veterinar.

Dar dorm cam tot pe aceeaşi dungă şi oamenii ce nici nu vor să ştie de vreo socoteală, de vreo frână morală, sau de vreo pedeapsă automată şi fără îndurare a libertinajului lui, care-i va ajunge din urmă. Mă folosesc însă de orientarea spre psihologie şi spirit a medicinii moderne, în urma căreia îşi dă silinţa să fie mai mult o medicină preventivă. Deci n-am să strâmtorez pe nimeni spre porţile Cerului, ci ajut numai lămurirea problemei şi libera hotărâre a oricui, spre un câştig mai bun, aprofundând corespondenţa mediului endocrin cu mediul moral, şi reflexul lor în conştiinţă. Este o corespondenţă între trup şi suflet, între calitatea trupului şi caracterul sufletului; o întrepătrundere ondulatorie. Presupuneţi o noapte cu lună şi un lac liniştit, în care cineva aruncă două pietre în puncte diferite; se văd valurile apei, întretăindu-se în cercuri, şi pe ele mişcându-se petece de lună. Cam aşa ceva ar fi atingerea sufletului cu undele trupului, deşi sufletul e de altă natură, nu mai puţin deosebită de trup, decât oglindirea de lună pe vălurelele apei. Şi totuşi se răsfrâng întreolaltă.”

: Scris de admin; Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca

Chemarea care ustură
„Mai tare şi mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vieţii însă, iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înţelepţirea noastră. Am mai putea adăuga că, greşind omul cu toată voia sa, intră sub altă stăpânire, unde i se fură şi-şi pierde multe însuşiri sufleteşti – şi de cele mai multe ori libertatea conştiinţei – bunuri fără de care se simte în multe chinuri. Preţuieşti un lucru pe care nu-l mai ai. Sunt două feluri de necazuri. Necazurile pentru păcate şi necazurile pentru Evanghelie (1 Tesaloniceni 2,2). Aci vorbim numai despre necazurile vieţii de pe urma păcatelor, şi care, prin usturimea lor, au darul să fie crezute de cel ce trece prin ele. Iar omului care vrea să iasă din ele nu-i rămâne altă cale, decât să-şi îndrepte purtările după voia lui Dumnezeu. Deci când îţi va veni vreo încercare pe neaşteptate nu învinovăţi pe cel prin care ţi-a venit, ci întreabă-te pentru ce a venit? şi vei afla răspuns. Deoarece fie prin acela, fie prin altul trebuie să bei amărăciunea judecăţii lui Dumnezeu. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Filocalia, ed. I, vol. 2, p. 64)
Pe pricina suferinţei iată un schimb de cuvinte între Dumnezeu şi om: Omul se roagă de Dumnezeu sa-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai întâi? Chemarea aceasta mai aspră o face droaia de necazuri şi nenorociri, strâmtorări şi năpaste, vrajbe între oameni, bătaie între părinţi şi copii, războaie şi vărsare de sânge, pagube, beteşuguri, seceta şi foametea, şi tot felul de pustiiri, ce nu s-au mai pomenit: toate, urmări şi plată îndesată pentru purtare şi pentru lipsa de minte, că oamenii nu vor să înţeleagă la ce îmblăteală de necazuri îi duce iubirea de păcate.” Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

: Scris de admin; Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca

„Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă 3,1). Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său conştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa pământească.

Trupul nu are o consistenţă sau temei în sine însuşi, ci dăinuieşte în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârşie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de fiinţă spirituală e funcţiunea conştiinţei, a acelei cunoştinţe de sine însuşi, în relaţie cu Dumnezeu, Tatăl său, şi cu toate câte decurg din rudenia aceasta. (Fapte 17, 19).

Acestei fiinţe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăş. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conştiinţă, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conştiinţei tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, şi aşa, faptele trupului, pun pecetea lor întunecoasă pe suflet. Sufletul, cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului.
Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale.”

Citește mai mult: Fragment din capitolul „Împărăţiile iubirii” (Părintele Arsenie Boca)

: Scris de admin; Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca

Îndreptarea prin încercări are o vreme a ei, care e mai lungă sau mai scurtă, după cum prindem minte şi ne statornicim sau nu în calea lui Dumnezeu. Dacă sufletul se statorniceşte în bine şi purtările dinafară de asemenea, amărăciunile încercărilor trec şi vremea iarăşi se întoarce spre bucurie, dimpreună cu toate lucrurile, care nu ne mai stau împotrivă. Vremea de amărăciune ţine de obicei cât ţine aplecarea spre mândrie; căci celui smerit nimic nu-i poate sta împotrivă: nici lucrurile, nici oamenii şi nici dracii. Înaintea lui Dumnezeu adevărata virtute e smerenia care tămăduieşte, curăţă, apără şi întoarce toate spre pace. Deci, când amărăciunea încercării şi-a împlinit lucrul, iarăşi întoarce Dumnezeu toate spre bucurie.

Despre o atare întoarcere a lucrurilor, când într-un fel când într-altul, ne învaţă şi Sfântul Maxim Mărturisitorul*, zicând: „Să iubim pe tot omul, din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în niciunul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară mulţime de prieteni şi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul atunci ne părăsesc şi toţi prietenii şi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte, bizuindu-se pe sine, va cădea cu cădere jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăşi se va înălţa.”

*Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, p. 34.

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006