WP 20181118 12 48 41 Rich LI
Ca bucuria acestui post al Paștilor să fie deplină, în ziua de sâmbătă, 9 aprilie 2022, vom organiza o călătorie de suflet, de 1 zi, în care cu ajutorul dumneavoastră vom reuși să aducem speranță și zâmbete pe chipurile unor copii sărmani pentru care fericirea se odihnește în lucrurile simple.
Ne vom folosi sufletește făcând popas la micii noștri prieteni de la Valea Plopului - Valea Screzii, acest loc binecuvântat de Dumnezeu unde, prin grija și implicarea Părintelui Tănase, au fost salvați mulți copii abandonați sau a căror viață era aproape curmată în pântecele mamei lor.
Nădăjduim că datorită ajutorului prietenilor, cunoscuților, donatorilor, membrilor și voluntarilor noștri, să aducem un strop de bucurie copiilor aflați în îngrijirea Centrului Social Pro Vita - Valea Plopului.
Întâlnirea pentru plecare va fi sâmbătă, 9 aprilie 2022, în Piața Victoriei, Parcarea Centrală, la ora 7:15, iar plecarea va fi la ora 7:30.
Costul călătoriei: 120 lei/ persoană

nil dorobantu(Foto: „Sfântul desculţ”: Părintele Nil Dorobanțu)

Cu bucurie vă invităm să călătoriți alături de noi în acest pelerinaj de suflet, în zilele de 26-27 martie 2022, organizat cu ocazia împlinirii a 45 ani de la plecarea în Veșnicie și Parastasul Părintelui Nil Dorobanțu, un erudit monah care și-a oferit inteligența și energia duhovnicească în vremea comunismului să apere biserica, împotriva unui regim ateu care l-a harțuit considerându-l ca o ciumă. Vor fi două zile de folos duhovnicesc și trăiri intense, pe urmele domnitorilor români, ctitori de lăcașuri sfinte, parcurgând următorul program:

Prislop 26
Vă invităm să călătoriți alături de noi, la Prislop, în acest pelerinaj de suflet, organizat cu ocazia împlinirii a 32 ani de la plecarea în Veșnicie a Părintelui Arsenie Boca. Vor fi două zile de folos duhovnicesc și trăiri intense, după următorul program:

Plecarea din București va fi sâmbătă, 27 noiembrie, la ora 7 dimineața, iar întâlnirea va fi la ora 6.30. Ne vom întâlni și vom pleca din parcarea centrală, cu plată, amenajată în Piața Victoriei. Locurile in acest pelerinaj s-au ocupat!

74518 parascheva ref
În perioada 16 - 17 octombrie 2021, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ocazia prăznuirii Sfintei Cuvioase Maica Parascheva, vom organiza un pelerinaj la Iași, pentru a ne închina la moaștele ei, izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu.

manastirea sambata de sus si izvorul parintelui arsenie boca 0007
A devenit o tradiţie frumoasă, ca la sfârşit de septembrie, să mergem în pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu, astfel că şi în acest an vă invităm pe toţi cei ce îl îndrăgesc pe Părintele Arsenie, să participați la evenimentul nostru din perioada 24 - 26 septembrie 2021, pentru a comemora 111 ani de la nașterea ocrotitorului Fundației noastre.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.