id1287 icoanamdarsenieboca.jpgCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „CREDINTA ESTE DAR AL DUHULUI SFANT”
Deci daca trupul omenesc e numit „templu” al Duhului Sfant, aceasta denumire se mentine numai daca omul se straduieste si se imbogateste in Duhul Sfant; daca insa cedeaza ispitelor lumii si trupului nestrunit la randuiala firii, atunci se face „pestera de talhari” si salas al pacatului si mortii. Caci nu stau laolalta Duhul lui Dumnezeu si duhul diavolului.
Pe „terenul” inimii (al sentimentului) si mintii (al ratiunii) se dau in continuu lupte de ocupatie. Ochiul constiintei, cel ce „vede” dinspre Dumnezeu intru cele dinlauntru ale omului pe cel viclean, si „vede” si din partea omului ajutorul lui Hristos impotriva celui rau, e chiar organul de cunoastere al modului spiritual de existenta, al binelui si raului nostru metafizic. Aci e „locul” smeritei rugaciuni si atentii si a continuei noastre alipiri de Hristos, de Duhul Sfant, a imbogatirii in Dumnezeu.
E o viata de mare finete, spre deosebire de brutala viata a simturilor. Cine petrece in cele din afara ca in singurul mod real al vietii, e clar ca se intuneca dinspre functia constiintei spre celalalt mod de existenta.
Toti sunt adusi in fata optiunii.
Asa se verifica libertatea.
Asa se pierde libertatea.
Numai optiunea pentru Adevar, (care-i numele, printre alte nume) a persoanei lui Hristos, ne va face cu adevarat liberi. Dar aceasta numai in schimbul totalei lepadari de sine, care „sine” e a lumii vazute si care nu se vrea sacrificata cauzei lui Hristos. A birui „sinea” aceasta, frana a diavolului in noi, ca subiect de mantuire, e a birui „lumea” si a birui frica de moarte. Abia asa, in aceasta restructurare sufleteasca, devii cu adevarat liber. Liber de tine insuti. Acum esti al lui Hristos. Si nu sunt surd si mut si orb.
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „SCRIERI INEDITE”, CAP. II - NOTE SI INSEMNARI,  Editura Charisma, Deva, 2019, pp  183 - 184.
(Sursa foto)

hristos asteapta inchisoare 3Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „CE URMARESTE DUMNEZEU”
Pana la judecata din urma, mantuirea se poate dobandi oriunde, si pe campuri de bataie; si se poate dobandi si din iad; si se poate pierde oriunde, si in manastiri, si in ceata sfintilor Apostoli, si s-a pierdut si in Rai. Talharul, rastignit pentru faptele sale, a sarit de pe cruce in Rai si Lucifer ca fulgerul a cazut din Ceruri. Orbul din nastere capata vederea si a vazut pe Dumnezeu si a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau zicand ca-i pacatos si are drac. Cereau semn si umblau sa omoare pe Lazar, cel inviat a patra zi din morti. Orbia rautatii, stand de-a pururi impotriva Adevarului, nu are leac, dar are pedeapsa. Inima infranta si smerita insa, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea infruntand mandria, a zis ca vamesii si pacatoasele vor lua-o inaintea "dreptilor", in Imparatia Cerurilor, si ca se face bucurie in Ceruri pentru un pacatos ce se intoarce.
Aceasta intoarcere urmareste Dumnezeu sa ne-o castige, insa nu poate, daca nu ne invoim si noi. De aceea ne poarta pe tot felul de cai si ne cheama cu tot felul de surle si, daca trebuie, ne graieste si cu tunul.
Ceea ce urmareste Dumnezeu in 'tot chipul e mantuirea sau intoarcerea noastra duhovniceasca spre El si Acasa, chiar daca mai ramanem si in viata aceasta. Oamenii insa legati in nestiinta, scurti la minte si slabi in credinta urmaresc viata pamanteasca si toata mahnirea lor e pentru trupuri.
Cat tine forma aceasta de viata oamenii vor fi amestecati: cei din Noul Testament, fiii harului, cu cei din Vechiul Testament pe care numai frica legii ii mai tine in randuiala si oamenii fara nici un testament, oamenii faradelegii si ai neoranduielii fara leac, fiii celui rau.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CARAREA IMPARATIEI”, CAP. III - CELE SAPTE SURLE  Editura Charisma, Deva, 2006, pp  100 - 101.
(Sursa foto)

pictura pr.arsenieCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „DESAVARSIREA - FINALITATE A OMULUI”
„Intram in Crestinism de mici, tare de mici, prin botez. Atunci ni se «inoculeaza» crestinismul. Atunci suntem nascuti a doua oara din apa si din Duh - Botezul; atunci suntem miruiti pe frunte, pe ochi, pe obraz, pe gura, pe gat, pe umeri, pe maini, pe glezne, cu a doua taina crestina - Sf. Mir; atunci primim si a treia taina - in ordinea in care ni se dau - Sf. Impartasanie cu Domnul Hristos.

Si trec anii, pruncul se face copil, tanar, student, asistent...
Si vin imprejurari neprevazute, spontane, care trezesc strafunduri, sau fac apel la strafunduri, cu care inca nu facusem cunostinta. Aceste imprejurari pot declansa adevarate crize ale ratiunii sau ale constiintei. Nerezolvate la timp in lumina unei ratiuni supreme a existentei, pot duce la dezechilibru, la sinucidere, la nebunie, sau la o blazare care nu mai deosebeste binele de rau, ceea ce tot un dezastru sufletesc este.
Atentie! Suntem invitati de o nevazuta oranduire a lucrurilor, sa facem apel, sa aducem in sfera luminoasa a cunostintei si resorturile latente ale fiintei noastre, care, actualizate, depasesc prin frumusete si putere tot ce agonisisem pana aci, si, prin frumusetea si puterea lor intrinseca, sa ne redea linistea si echilibrul, pe care ratiunea noastra omeneasca - oricat ar fi de antrenata cu stiinta sau filosofia - nu le-ar putea restabili.
In realitate imprejurarile, oricat de curioase ar fi - si poate cu atat mai mult -, nu sunt decat excitantii dinafara, care declanseaza mecanismul nostru metafizic: cresterea noastra spirituala - devenim, practic si real, constienti si de cealalta dimensiune a existentei, al carei umil suport biologic putem fi si noi, cei in cauza.
Avem o nastere si o crestere biologica; e varsta noastra inconstienta, irationala, aproape iresponsabila. Aci instinctele pazesc ordinea si viata in mod reflex - nu deliberat. Deliberarea, cu tot regretul, apare in urma fortelor oarbe ale naturii, care ele ne iau in primire, din primul ceas al vietii. De aci si multa neputinta a ratiunii de a randui ea o chivernisire mai buna a vietii. De aci si rara dar nobila intrebare, pe care si-o pun unii tineri in pragul vietii: cu ce interpretare, cu ce destinatie sa o traiesc? Ce am de facut cu mine?
Deci, daca avem sansa ca insasi ratiunea noastra sa ne trezeasca spre resorturile metafizice ale spiritului nostru, aceasta se petrece printr-un act de smerenie a ratiunii, cand isi recunoaste cinstit marginile, vicleniile si incapacitatea sa de-a ne da prin ea sau prin noi insine, pacea si echilibrul in fata fortelor raului si a magiei haosului.
Raul, nebunia si haosul nu sunt literatura: sunt realitati, care, uneori, izbesc frontal si cauta sa inghita relativul tau echilibru. Vezi clar, uneori cu luciditate unica in viata, ca «dintr-asta» numai Dumnezeu te poate scapa.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CARAREA IMPARATIEI”, CAP. IV - RAZBOIUL NEVAZUT,  Editura Charisma, Deva, 2006, pp  145 - 146.
(Sursa foto)

Maica DomnuluiCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „DESTINUL TALANTILOR”
„Daca ramanem intelesi despre faptul ca in fiecare ins ce vine in lume, Dumnezeu ascunde un gand al Sau, un plan pe care-l urmareste intre oameni, si, potrivit cu el, tocmirea celui ce vine capata insusirile de a-i putea indeplini, ne aflam in raza unei mari taine.
Dumnezeu ocarmuieste lucrurile in multe feluri. Dintre aceste multe feluri alegem doua spre talmacire: carmuirea cea peste stirea si putinta mintii omenesti, carmuirea prin simpla atotputernicie a vointei Sale. Iar a doua e ocarmuirea la care leaga si slujirea omeneasca; ocarmuirea atarnatoare de om, iubitoare de om, hotaratoare de om. Adica libertatea lui Dumnezeu facuta, din iubire, atarnatoare de libertatea omului.
Astfel de libertate insa nu are decat dreptul, fiindca el a castigat iubirea lui Dumnezeu. Pacatosul e rob pacatului, n-are vointa libera. Ceea ce i se pare lui libertate, e un dezechilibru in creatiunea lui Dumnezeu. Drept aceea, pe cand dreptul cunoaste un Dumnezeu personal, plin de iubire si apropiat oamenilor, pacatosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, amenintator, atotputernic si tare departe. Dar sunt pacatosi cu totul vrajmasi lui Dumnezeu, care nici nu ingaduie sa li se zica pacatosi. Acestia nu sunt impreuna lucratori cu Dumnezeu. Peste lucrul lor trebuie sa vina corecturi divine. Asa se face ca simtim un Dumnezeu atotputernic, care restabileste, peste vointele oamenilor, echilibrul creatiei si echilibrul vietii, stricat de faradelegile oamenilor. Actiunea aceasta a lui Dumnezeu, prin care constrange faptele oamenilor cu urmarile lor, o numim ispasire. Ispasirea e un chip de veghe a lui Dumnezeu in destinul insului si in destinul neamurilor. Dar cu toate ca raul se pedepseste prin sine insusi, iubirea divina da totusi putinta de iesire din infundatura rautatii ce se pedepseste pe sine insasi: de se va gasi cineva sa stea bun pentru fratii sai inaintea lui Dumnezeu.
Acestia, prevazuti de Dumnezeu cu slujba aceasta inca mai inainte de-a se naste si trimisi sa o implineasca, sunt slugile Sale, carora le-a dat avutia Sa pe mana.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CARAREA IMPARATIEI”, CAP. VI - ICONOMII TAINELOR, Editura Charisma, Deva, 2006, pp  278.
(Sursa foto)

practicarea iubirii vrajmasilor 76460Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „PORUNCA  DESAVARSIRII”
„Indaratnicii de noi, n-ar trebui sa vorbim despre aceasta porunca a 
desavarsirii si iubirii de vrajmasi, fiindca nu facem altceva decat ne scuzam mereu, ca nu putem. Cu alte cuvinte repetam acelasi pacat, pe care l-a facut Adam, dand vina pe Dumnezeu pentru caderea sa. Infruntam pe Dumnezeu, ca ne-a poruncit un lucru imposibil. 
Desavarsirea si iubirea de vrajmasi nu sunt nici macar sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare cu implinirea sau neimplinirea lor, stam sau cadem din crestinism.
Sa nu descurajeze nimeni; fiecare are masura sa, pe care trebuie sa o ajunga. Pe ce cunoastem aceasta ? - Pe cele ce ni se intampla; pe cele ce ne vin fiecaruia sa le trecem, tinand seama de aceste doua porunci. Providenta conlucra cu noi pentru desavarsirea noastra: prin toate imprejurarile grele, din care nu putem iesi teferi decat lepadandu-ne de noi insine, ducand o cruce in fiecare zi si imbiati cu potrivnici, plini de ura, capabili sa ne si dezlege de viata aceasta.
Daca nu intelegem teserea Providentei, care urmareste desavarsirea noastra, prin tot felul de incercari inevitabile, atunci cadem in parerea ca desavarsirea noastra trebuie sa ne-o facem noi, ceea ce e o trufie fara seaman, incremenim desavarsirea intr-o problema. 
Cat suntem de departe de iubirea de vrajmasi, si zarea desavarsirii cat e de departe, ne sta proba faptul ca aproape in fiecare casa traiesc laolalta oameni care nu se inteleg.

Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CUVINTE VII, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 126
(Sursa foto)

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Parteneri

BannerFamOrtodoxa

Banner milo 2