STIRILE NOASTRE - 16 decembrie 2019
- Scris de Florina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „PENTRU O GRESEALA VREMELNICA, O PEDEAPSA VESNICA?”
„Intrebarea aceasta zvacneste aproape in toate mintile. intr-adevar, pentru ca n-ai fost milostiv cu saracii, fratii mai mici ai lui Dumnezeu, pentru ca nu le-ai dat sa manance, nu i-ai imbracat, nu i-ai primit cand erau straini, nu i-ai cercetat cand erau in temnita, numai pentru atata vina, facuta intr-o viata scurta, se poate ca Dumnezeu sa te dea focului si diavolilor sa te munceasca in vecii vecilor?
Ce taina ar putea raspunde si la intrebarea aceasta?
Totusi este raspuns:
Cel flamand si insetat, gol, strain si bolnav si, peste toate acestea, in temnita, in intelesul tainic, nu mai sunt saracii, ci Mantuitorul Iisus Hristos insusi, pe Care il avem in noi, in fiecare, de la Botez.
Daca in vremea vietii, in vremea mintii depline nu ne intoarcem de la cele dinafara si vremelnice la cele dinlauntru si vesnice, la faptura noastra cea nascuta de la Dumnezeu, la Hristos Cel ce petrece in adancul profund, dar apropiat al fiecarui om; daca nu vom cauta darul nasterii noastre celei din Duhul Sfant, atunci Hristos Iisus se afla in noi: flamand si insetat, gol, strain si bolnav de durerea intunecarii noastre, si pe deasupra, intr-o temnita in care misuna viermii patimilor si serpii rautatilor. Caci numai facand acestea lui Iisus cel din noi, le facem si semenilor nostri.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CARAREA IMPARATIEI” - IMPARATIILE IUBIRII - CAP VII, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 325.
(Sursa foto)
STIRILE NOASTRE - 24 martie 2020
- Scris de Florina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „BUNA-VESTIRE”
„Aceasta nastere a lui Dumnezeu in faptura sa e de fapt o renastere a omului, - proces care a fost anuntat, pregatit si care a evoluat logic in istorie. Aceasta insemneaza cuvintele : «La plinirea vremii».
Ceea ce e greu de priceput e aceasta: cum e cu putinta ca Tatal omului sa se faca Fiul omului, Fiul fiului Sau. Dar iata ca s-a facut. S-a facut istoric si de-atunci se face mistic in toti cei ce-L primesc pe Dumnezeu si se nasc de sus a doua oara. Deci cand sufletul, cand faptura noastra intreaga se face curata, cand ajungem pe caile ascezei si ale iubirii, la starea de fecioara, se intampla si pentru noi plinirea vremii, a nasterii lui Iisus in faptura noastra.
Dumnezeul nostru nu e un Dumnezeu care a parasit lumea in seama legilor, iar El s-a retras undeva in afara ei (deism); El nu e nici confundat cu natura (panteism), cu marele «tot», - caci atunci cum s-ar putea naste «totul» in «parte», ci Dumnezeul nostru e o fiinta transcendenta dar in legatura cu lumea, o energie activa, creatoare, care transmite lumii ceea ce aceasta de fapt cauta si spre care de fapt tinde: plenitudinea existentei in unitatea universala. Aceasta putere, Duhul Sfant, se impreuna cu lumea si vrea sa nasca din ea chipul viu al lui Dumnezeu.
Dar faptul istoric, petrecut pe planul realitatii omenesti, a zamislirii si nasterii Fiului lui Dumnezeu in Fiul Omului mai are si alte semnificatii. Cu Iisus apare in lume o noua generatie de oameni, neamul lui Iisus, care nu se naste dupa legile firii numai, ci, peste ele se suprapune o nastere spirituala, generatia spirituala a lui Iisus.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 60-61
(Sursa foto)
STIRILE NOASTRE - 2 martie 2020
- Scris de Florina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „DESPRE POST SI RUGACIUNE”
„Postul e prima porunca din rai...
Porunca aceasta i-a fost data omului ca un prim exercitiu de stapanire de sine, ca o prima ascultare de Ziditorul sau, ca o prima dovada de dragoste de Dumnezeu.
S-a intamplat ca s-a amagit si n-a ascultat. A pierdut ascultarea, a pierdut neprihanirea, a pierdut vederea lui Dumnezeu - raiul. In schimb a castigat: viata cea dupa trup, patimile, lumea aceasta si moartea.
Postul e frate bun cu saracia. Amandoi centreaza firea de la imprastierea celor din afara, spre temeliile cele dinlauntru, ale Duhului, ale adevarurilor de credinta.
O explicatie si o motivare mai limpede a legaturii postului cu adevarurile de credinta tot de la Botez o primim. Ceea ce e mai centrat in noi, mai adanc, mai in inima firii noastre, e imbracat de Hristos...Hristos sta in „altarul inimii”; iar alt sfant Parinte spune ca harul Botezului se ascunde in „adancul mintii”, izgonind afara pe satana, care se retrage in simturi.
Deci, dupa imbracarea in Hristos a adancului nostru, a ceea ce suntem noi cu adevarat subiect de mantuire - satana cauta sa influenteze mintea si inima, din afara, prin simturi, prin trup, prin placerea ce o produce.
Acum e limpede ca postul nu face altceva decat slabeste aceste unelte din afara cu care mai lucreaza satana asupra sufletului. Postul ii mai taie ghearele, ascutimea placerii.
Despre stomac au spus Parintii ca el este capitala patimilor. El da taria omului din afara asupra omului dinlauntru. Mancarea hraneste tesuturile simturilor si glandele poftelor. Acestea la randul lor, prin placerea mincinoasa ce o produc, silesc stomacul sa se intinda cu lacomia pana la patima si silesc mintea sa se grijeasca cu magaziile pentru multi ani.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „PRACTICA VIETII MONAHALE”, CAP. I - PRACTICA VIETII MONAHALE, Editura Charisma, Deva, 2019, p. 52-53.
(Sursa foto)
STIRILE NOASTRE - 9 martie 2020
- Scris de Florina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „CRINII PUSTIEI”
„Autonomia omului e ultimul pacat impotriva evidentei adevarului. Indeajuns s-a vazut ca omul nu poate substitui pe Dumnezeu: nu se poate asigura impotriva mortii, nici macar de-un fir de par. Multa lui stiinta inca n-a putut face nici macar un ou de musca, sau un bob de grau. Puterile stiintei sunt pana la hotarele vietii. De la viata incepand sunt puterile lui Dumnezeu. Dar nici pana la viata stiinta nu le poate pe toate; de pilda omul nu poate da ordin sa ploua, nu poate da ordin sa rodeasca pamantul, sau sa se lungeasca anotimpurile. «Fara Mine sau impotriva Mea, nu puteti face nimic» (Ioan 15,5). E o fatalitate, ca, cu cat arunca omul pietre mai tare in sus, cu atat mai napraznic ii cad in crestet. A vrea peste puteri, a vrea sa treci limitele, e o vrere in zadar. Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. - Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om e: a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu, simplifica grija omului de om: asa, omul va avea de toate. Pe cand, daca omul va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si vietii (-ceea ce numai in fantezia lui e cu putinta si nicidecum de fapt-) va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana, treptat, va ajunge sa nu mai aiba nimic. Dumnezeu nu se lasa expropriat! «Grija» zilei «de maine» e o grija presanta. Cand conducea Dumnezeu israelitenii prin pustie, nu le ingaduia grija zilei «de maine»: mana se strica. Painea cea de toate zilele o cerem pentru «astazi». Chiar nevrand, suntem sfatuiti sa traim prin credinta. Sfintii pustiilor au trait numai in conditiile credintei, punand in ordinea preocuparilor: intai grija de mantuire. De aceea Crinii pustiei au ajuns pana la stralucirile luminii divine.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 184 -185.
(Sursa foto)
STIRILE NOASTRE - 16 martie 2020
- Scris de Florina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „IN PUSTIA CARANTANIEI”
„Deci, cei ce vrem sa ne mantuim trebuie sa mergem si noi toti aceeasi cale, toata. Si, fiindca avem de a trece peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasa, iar noi nu suntem decat numai oameni, Iisus Cel cu cruce ne ajuta, daruindu-ne din persoana si viata Sa cele trebuitoare, dar mai presus de firea noastra. Ba mai mult, chiar El insusi se lupta pentru noi ca sa-L urmam intocmai, pe toata calea pamanteasca. Din buze multi il urmeaza pe Domnul, dar cand sa treaca prin moartea de pe cruce - desavarsita lepadare de sine - multi se dau inapoi. Toti acestia intarzie pe cale. De aceea zic, cine vrea sa vada pe Domnul in veacul fara de sfarsit, dupa inviere, trebuie sa mearga cu El toata calea, iar nu numai pana la un loc, sau numai pana la o vreme. Ramasi in urma de frica sunt destui in toate vremile, dar mai ales in zilele noastre, temandu-se ca nu cumva din cauza credintei sa-si primejduiasca viata aceasta. Noi insa zicem: unde e fericirea aceea, sa cadem si noi in «primejdia», in care a cazut Dumnezeu; iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu e semn ca nu suntem vrednici.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CARAREA IMPARATIEI”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 27
(Sursa foto)